Euro a atins cel mai ridicat nivel in fata dolarului din 14 ianuarie 2010

Miercuri, 20 Aprilie 2011, ora 18:44
1288 citiri
Euro a atins cel mai ridicat nivel in fata dolarului din 14 ianuarie 2010

Moneda euro s-a apreciat miercuri pana la un curs de 1,45 dolari/euro, cea mai ridicata valoare din 14 ianuarie 2010, beneficiind de apetitul pentru risc al investitorilor si de interesul pietei fata de o emisiune spaniola de obligatiuni, relateaza Les Echos, citat de NewsIn.

Un euro valora 1,45 dolari, miercuri la ora 13.00 GMT, fata de 1,4334 dolari cu o zi in urma, la ora 21.00 GMT. Euro a urcat pana la valoarea de 1,4548 dolari (ora 10.40 GMT), cel mai inalt nivel din 14 ianuarie 2010.

Moneda unica europeana
a castigat, miercuri, teren si in fata yenului, tranzactionandu-se la valoarea de 120,22 yeni pentru un euro, fata de 118 yeni/euro in ziua precedenta.

La randul sau, cursul dolarului a crescut miercuri fata de yen, la 82,71 yeni/dolar, de la valoarea inregistrata marti, de 82,57 yeni/dolar.

Moneda europeana, care a suferit luni o cadere brusca la 1,42 dolari/euro, si-a revenit ca urmare a revigorarii interesului investitorilor pentru monedele mai riscante, in detrimentul monedelor de refugiu, cum este dolarul, apreciaza analistii citati de Les Echos.

Euro a fost, de asemenea, sustinut de succesul relativ al unei emisiuni spaniole de obligatiuni, care s-a bucurat de o cerere masiva. Trezoreria spaniola a emis miercuri obligatiuni cu scadenta la 10 si 13 ani, in valoare de 3,372 miliarde de euro, la dobanzi in crestere fata de emisiunile anterioare.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#euro, #curs euro, #curs dolar , #Obligatiuni