Activele SIF-urilor au scazut cu 4,5% in martie, pana la 4,9 miliarde lei

Marti, 21 Aprilie 2009, ora 14:06
916 citiri
Activele SIF-urilor au scazut cu 4,5% in martie, pana la 4,9 miliarde lei

Activele nete ale societatilor de investitii financiare (SIF) s-au diminuat, in medie, cu 4,5%, in luna martie, ajungand la 4,88 miliarde lei (1,15 miliarde euro), cea mai afectata societate fiind SIF Muntenia (SIF4), cu o depreciere de 12,2%, potrivit unui comunicat transmis marti de AAF.

Activele SIF Muntenia au inregistrat in martie cea mai drastica scadere, ajungand la 1,16 miliarde lei, dupa ce, in februarie, societatea isi conservase cel mai bine activele in raport cu celelalte SIF-uri, potrivit datelor furnizate de Asociatia Administratorilor de Fonduri din Romania (AAF).

In schimb, SIF Banat-Crisana (SIF1) a consemnat luna trecuta o scadere cu numai 2,4% a activului net total, la 810,48 milioane lei, in timp ce activele SIF Moldova (SIF2) au coborat cu 2,06%, la 823,15 milioane lei.

Activele nete al SIF Transilvania s-au comprimat cu 1,96%, pana la 1,13 miliarde lei, iar cele ale SIF Oltenia (SIF5) au inregistrat cea mai mica depreciere, de 1,01%, pana la 949,34 milioane lei.

In schimb, valoarea de piata a actiunilor SIF a crescut semnificativ in ultima luna, pe fondul optimismului care a ridicat majoritatea cotatiilor de la Bursa de Valori Bucuresti.

Astfel, cea mai agresiva crestere a pretului, de 57,9%, a fost inregistrata de actiunile SIF Moldova, in vreme ce titlurile SIF Muntenia s-au plasat la polul opus, cu un avans de numai 16,8%.

Capitalizarea totala a SIF-urilor a crescut cu o treime luna trecuta, la 1,47 miliarde lei (347,1 milioane euro), fata de nivelul de la sfarsitul lunii februarie, de 1,11 miliarde lei (260 milioane euro).

La sfarsitul lunii martie, actiunile cotate la Bursa aveau o pondere de 49% in portofoliile SIF-urilor, fiind evaluate la 2,6 miliarde lei, fata de 2,8 miliarde lei in februarie, cand reprezentau 46,3% din active.

Ponderea actiunilor necotate din portofoliul SIF-urilor s-a mentinut in martie la 39%, in timp ce investitiile in industria fondurilor de investitii valorau 16,1 milioane lei.

SIF Muntenia continua sa aiba cea mai mare expunere pe plasamentele in fonduri de investitii, de 12,9 milioane lei, reprezentand 1% din totalul activelor sale, in timp ce media de expunere a SIF-urilor pe astfel de instrumente era de 0,29%.

Volumul depozitelor bancare ale SIF-urilor a scazut cu 6,7% fata de finalul lunii trecute, la 150,1 milioane lei, avand o pondere de 2,8% in totalul activelor, cu 0,2% mai mica decat in februarie. Valoarea obligatiunilor detinute de SIF-uri a crescut usor, la 64,9 milioane lei. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

3 exemple de investiții pentru investitorii cu profil redus de risc
3 exemple de investiții pentru investitorii cu profil redus de risc
Dacă ai reușit să economisești o anumită sumă de bani și cauți soluții de a o multiplica, ai ajuns unde trebuie. Totuși, înainte de a lua o decizie, este important să stabilești ce...
Blocarea firmelor care oferă investiții înșelătoare pe internet. Măsurile pe care ASF intenționează să le ia
Blocarea firmelor care oferă investiții înșelătoare pe internet. Măsurile pe care ASF intenționează să le ia
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) lucrează la un mecanism legislativ prin care își dorelte să blocheze entitățile neautorizate care oferă investiții în mediul online, a...
#investitii, # active, # obligatiuni, # societati , #Obligatiuni