Bursa Monetar Financiara si de Marfuri Sibiu - 9 Noiembrie 2005

Joi, 10 Noiembrie 2005, ora 02:31
960 citiri

Bune oportunitati pentru arbitrajoriLa BMFMS, sedinta din 9 noiembrie a fost caracterizata de o volatilitate relative scazuta, fluctuatiile cotatiilor fiind moderate.

Cel mai lichid sector a fost cel petrolier, acesta generand aproximativ 50% din totalul contractelor perfectate. Actiunile RRC au fost cotate la pretul de 0,116 lei pentru scadente curenta si la 0,1265 lei pentru primavara 2006, in timp ce pentru titlurile SNP pretul a fost convenit la 0,441 lei pentru decembrie.

Pe locul secund in topul lichiditatii s-au clasat actiunile bancare TLV, care au suferit corectii cuprinse in intervalul 0,41-1,51% pentru ambele scadente vizate, cotatiile coborand pana la 1,2 lei, respectiv 1,304 lei.

Daca actiunile sectoarelor petrolier si bancar au fost cele mai cautate, segmentul SIF-uri a oferit cele mai mari fluctuatii, fiind cel mai volatil. Astfel, SIF2 martie a inregistrat o apreciere de 1,69% fata de ziua precedenta. Pretul de cotare a urcat pana la 2,166 lei, arbitrajorii avand reale motive de satisfactie. Pentru scadenta martie au reusit astfel sa blocheze, fara nici un risc, profituri de pana la 286 lei/contract din diferentele de pret de pe pietele futures si spot. Ultima tranzactie pentru scadenta decembrie a fost efectuata la 1,935 lei. SIF5 a inchis cu 0,58% mai mult decat in sedinta anterioara, pretul de cotare fiind de 2.23 lei pentru sfarsitul anului, in timp ce pentru martie 2005 s-a consemnat o variatie pozitiva de 1,16% (pret cotare 2,4289 lei).

Pe piata optiunilor s-au facut remarcate contractele DETLV de tip put , scadente in martie, efectuate pentru pretul de exercitare de 1,22 lei,contra unei prime de 30 lei/contract. Au mai fost perfectate optiuni put pe DERRC si DETLV scadenta decembrie

Pe piata futures valutara, moneda unica europeana a mai pierdut 0,0244 unitati in fata leului, fiind cotata la 3,6506 lei pentru Craciun.

Numarul pozitiilor deschise pe pietele futures si options a ajuns la 86126.

Cristina Borzea

BURSA MONETAR-FINANCIARA SI DE MARFURI S.A. SIBIU