Bursa Monetar Financiara si de Marfuri Sibiu - 14 Noiembrie 2005

Luni, 14 Noiembrie 2005, ora 17:33
896 citiri

DESIF-urile continua cresterea la bursa sibianaIn sedinta de ieri, in lipsa DERRC, care a fost oprit de la tranzactionare datorita unei AGEA, cele mai tranzactionate au fost DESIF-urile, care au generat peste 60% din volumul total. Dintre acestea s-a remarcat DESIF2 care, din punctul de vedere al pretului, a avut o de-a lungul sedintei o evolutie destul de fluctuanta. Daca in prima parte a zilei s-a apreciat usor, odata cu deschiderea pietei spot a intrat pe rosu, pentru ca spre sfarsitul sesiunii sa inchida cu un mic avans. Ultimele preturi au fost de 2.0325 pentru scadenta decembrie si 2.2275 pentru martie, in crestere cu 0.0200 lei si respectiv 0.0227 lei/actiune. La randul sau, DESIF5 a inregistrat usoare aprecieri pana la nivelul de 2.3450 si respectiv 2.5200 lei/actiuni.

Din punctul de vedere al numarului de pozitii deschise cel mai cautat a fost ieri contractul DETLV, care reprezinta aproximativ 30% din totalul pietei, atentia investitorilor fiind indreptata in special spre scadenta din martie; indicatorul pentru acest orizont a fost cu 50% peste cel aferent lunii decembrie 2005 (15.082 fata de 10.510). Ultimele preturi au castigat 0.0160 si 0.0150 lei/actiune pana la preturile de 1.2274 si respective 1.3360 lei/actiune.

In ceea ce priveste paritatea EUR/USD, aceasta se mentine la niveluri minime pentru ultimele 24 de luni, evolutiile din ultima vreme de pe continentul european neputand oferi un suport substantial monedei unice. Detensionarea situatiei politice din Germania si a celei sociale din Franta, pot oferi pe viitor motive de liniste pentru euro, insa numai in conditiile in care evolutiile economice vor "dubla" vestile bune din celelate domenii.

Radu Luca

BURSA MONETAR-FINANCIARA SI DE MARFURI S.A. SIBIU