Leul pierde un ban la 3,6732 lei/euro, pe un exces de lichiditate in piata monetara

Joi, 19 Iunie 2008, ora 15:02
1046 citiri
Leul pierde un ban la 3,6732 lei/euro, pe un exces de lichiditate in piata monetara

Cursul de referinta afisat joi de banca centrala indica o depreciere cu un ban (0,28%) a leului raportat la nivelul din ziua precedenta, pana la 3,6732 lei/euro, pe fondul mentinerii unui exces de lichiditate in piata monetara, care a atras interventia BNR printr-o licitatie, spun dealerii.

"Leul

s-a depreciat, dar nu pe o tendinta regionala, pentru ca celelalte

monede mai degraba se apreciaza fata de euro. Cred ca este o chestiune

de moment, la sfarsit de trimestru", a declarat dealerul Bancii

Transilvania Florin Bota, citat de NewsIn.

Moneda

nationala s-a depreciat, in primele ore de tranzactionare, de la 3,6650

lei/euro la cotatii de peste 3,67 lei/euro, la care s-a mentinut pe

parcursul sedintei. La ora 13:50, bancile cumparau un euro cu 3,6737

lei si il vindeau cu 3,6778 lei.

Cursul

de referinta afisat joi de Banca Nationala a Romaniei (BNR) arata o

depreciere cu 0,27% a leului fata de dolar, pana la 2,3723 lei/dolar,

de la 2,3660 lei/dolar, cat era miercuri.

Pe

pietele internationale, moneda americana s-a apreciat de la cotatii

apropiate de 1,5580 dolari/euro pana sub 1,55 dolari/euro. La 13:50,

ora Romaniei, euro era cotat cu 1,5489 dolari.

Banca

Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de joi, un nivel

mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight)

de 6,43% pe an, cu mult sub cel de 7,77% pe an din sedinta anterioara,

iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a coborat la

6,93% pe an, de la 8,27% pe an, cat era miercuri.

BNR

a organizat o licitatie de sterilizare in prima parte a zilei, in care

a atras 3,2 miliarde lei (871 milioane euro) in depozite scadente luni,

la care plateste o dobanda anuala de 9,75%.

Dupa

interventia BNR, dobanzile overnight au crescut de la 6%, cat erau

dimineata, la 9%, mai aproape de rata dobanzii de politica monetara.