Cursul de schimb ajunge la peste 4,21 lei/euro

Vineri, 17 Aprilie 2009, ora 10:36
1049 citiri
Cursul de schimb ajunge la peste 4,21 lei/euro

Moneda nationala a deschis sedinta de vineri cu o usoara tendinta de depreciere fata de seara precedenta, la 4,21 lei/euro, dupa care cursul a urcat pentru scurt timp peste 4,22 lei/euro, decorelat de valutele emergente din regiune, care s-au apreciat constant.

"Leul a revenit la nivelul din deschidere, de 4,21 lei/euro, dupa o scurta depreciere peste 4,22 lei/euro.

Evolutia este decorelata de a regiunii, care se apreciaza", a spus pentru NewsIn Ciprian Mihai, sef de departament in cadrul trezoreriei de la Volksbank Romania.

In debutul sedintei, euro era cotat la 4,21 lei, ulterior cursul urcand pana la 4,2260 lei/euro.

Tendinta s-a inversat insa, iar la 10:25, bancile cumparau un euro cu 4,2115 lei si il vindeau cu 4,2165 lei. In regiune, zlotul polonez s-a apreciat de la 4,31 unitati/euro la 4,2550 unitati/euro, iar forintul a castigat teren de la 292,68 la 291,55 unitati/euro.

Pe pietele internationale, moneda americana a avut o tendinta generala de apreciere, de la 1,3197 dolari/euro la 1,3068 dolari/euro, iar la 10:25, ora Romaniei, euro era cotat cu 1,3107 dolari.

In piata monetara, dobanzile la depozitele pentru o zi de tip overnight se mentin la 9-10% pe an, in apropierea dobanzii de politica monetara stabilita de banca centrala, de 10%. 

#depozite, #depreciere, #dobanzi , #Cotatii