Broker Cluj isi schimba conducerea

Vineri, 27 Martie 2009, ora 11:51
1749 citiri
Broker Cluj isi schimba conducerea

Petru Prunea, presedintele consiliului de administratie al Broker Cluj, a fost inlocuit din functie cu Anton Ionescu de catre ceilalti administratori ai companiei, dar ramane director general al firmei, potrivit unui comunicat transmis joi Bursei.

"Directorul general al societatii, domnul Petru Prunea, ramane in continuare membru in consiliul de administratie al SSIF Broker", se mai arata in comunicat.

La sfarsitul lunii trecute, Broker Cluj a anuntat ca l-a numit pe Martin Miron ca membru provizoriu in consiliul de administratie al firmei, dupa ce Ioan Cartis, fostul administrator, a demisionat pe 12 februarie, invocand motive de sanatate.

Broker Cluj a incheiat anul 2008 cu un profit net de 1,36 milioane lei (370.000 euro), in contextul in care criza financiara a dus la prabusirea cotatiilor bursiere si a rulajelor, situatie care s-a reflectat in scaderea incasarilor din comisioane. In 2007, an de efervescenta la cumparare pe Bursa, Broker a avut un profit net de 38,36 milioane lei.

Capitalizarea firmei de brokeraj este de 30,7 milioane lei, potrivit cotatiei de 1,06 lei, stabilita in sedinta de joi a Bursei. Titlurile Broker Cluj sunt listate la prima categorie a Bursei de Valori Bucuresti, sub simbolul BRK.

#Broker Cluj, #conducere, # SSIF Brocker, #Anton ionescu, #Petru Prunea , #Cotatii bursiere