Bursa si leul, neimpresionate de deciziile liderilor UE

Vineri, 09 Decembrie 2011, ora 12:33
1469 citiri
Bursa si leul, neimpresionate de deciziile liderilor UE

Bursa de la Bucuresti si moneda nationala nu au reactionat pozitiv la noile decizii luate la Summitul de la Bruxelles. Astfel, piata romaneasca se aliniaza cu trendul global in care investitorii nu se lasa impresionati de incercarile liderilor UE de a salva Europa din criza.

Indicii BVB au inregistrat scaderi considerabile dupa deschiderea sedintei, recuperand incet din valorile pierdute. La o ora si jumatate de la deschiderea Bursei, indicele ROTX a inregistrat cea mai mare pierdere, de 1,14 procente pana la 7.792,33 de puncte. BET-Fi, indicele celor cinci societati de investitii (SIF), a inregistrat, de asemenea, scaderi de 0,90 procente, pana la 17.895,96 de puncte.

Celelalti doi indici au inregistrat scaderi mai mici, situate intre 0,44 procente si 0,77% pentru BET si, respectiv, BET C.

Leul s-a apreciat usor

Nici cursul leului nu a ramas impresionat de atmosfera economica europeana, desi a revenit la valoarea de 4,3400 lei/euro in prima ora a sedintei interbancare de vineri. Cursul si-a revenit in conditiile unei piete cu volume reduse de valuta tranzactionata si in care moneda nationala a trecut pe depreciere fata de monedele statelor din regiune.

Primele transferuri s-au facut la un curs de 4,3430 - 4,3450 lei/euro, peste cotatiile inregistrate joi cu 0,4 - 0.45 bani.

Ulterior, cursul a urcat pana la maximul primei ore de 4,3450 - 4,3470 lei/euro, pentru ca la scurt timp sa coboare din nou, pana la 4,3400 lei/euro.

"Deprecierea valutelor din regiune a avut efecte si pe piata locala, insa leul a scazut mai lent in raport cu euro. Volumele de tranzactionare sunt in continuare reduse, dupa acel fond de hedging de la Londra si-a incetinit inca de joi dupa-amiaza achizitiile de lei", a afirmat un dealer citat de Wall-Street.ro

Cursul de referinta anuntat, joi, de BNR a scazut cu 0,76 bani, pana la 4,3429 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele cinci saptamani.

Banca Nationala a Romaniei a afisat vineri un curs de referinta de 4,3397 lei/euro, cu 0,07% mai mic fata de cel afisat joi, in vreme ce dolarul a castigat teren in raport cu moneda romaneasca, atingand un curs de 3,2452 lei/dolar.

Deciziile luate la Summit nu au afectat investitorii

Optimismul liderilor Uniunii Europene nu s-au transpus pe piete. Ei au decis infintarea unui nou fond de salvare permanent, Mecanismul European de Stabilitate, dar si sporirea Fondului European de Stabilitate Financiara, ambele urmand sa fie administrate de Banca Centrala Europeana.

De asemenea, s-a decis semnarea unui Tratat separat, pentru doar 23 din cele 27 tari membre UE, dupa ce Anglia, Suedia, Cehia si Ungaria au refuzat, sustinand ca schimbarile nu ar fi in beneficiul lor.

Presedintele Basescu a declarat joi ca Romania este puternic afectata de masurile adoptate la acest Summit.

"In Romania, 95% din piata bancara este reprezentata de banci din zona euro. In Romania, dobanzile au crescut la peste 8% acum din cauza lipsei de decizie in zona euro. Suntem dependenti in mare masura de pietele din zona euro din punct de vedere al exporturilor. Principalii nostri parteneri sunt Germania, Franta, Spania si Italia," a spus acesta.

#indici BVB scadere, #reactii Summit, #leul apreciere , #Burse de valori