Brokerii: Anul viitor mizam pe actiunile companiilor din sectorul financiar

Vineri, 30 Decembrie 2011, ora 14:05
1560 citiri
Brokerii: Anul viitor mizam pe actiunile companiilor din sectorul financiar

Brokerii cred ca o modalitate de a stimula interesul investitorilor straini pentru bursa din Romania ar putea fi succesul ofertelor de vanzare pe care statul le-a programat la companii precum Petrom, Romgaz, Transelectrica, Transgaz si Tarom.

Cel mai important eveniment al anului viitor va fi listarea Romgaz, o oferta de aproximativ 300 milioane euro, sustine analistul BCR.

"Exista conditii sa se bucure de succes, chiar daca Guvernul va mai intarzia cativa ani in ceea ce priveste alinierea pretului gazului intern la pretul gazului din Rusia. Romgaz inregistreaza sistematic un profit net de peste 100 milioane euro, iar povestea convergentei va ajuta la vanzarea ofertei", a explicat Caruntu.

Ofertele Nuclearelectrica si Hidroelectrica, imposibil de lansat mai devreme de 2013

Pe de alta parte, el crede ca ofertele de la Nuclearelectrica si Hidroelectrica sunt imposibil de lansat mai devreme de 2013, pentru ca profitabilitatea acestor companii este mult sub potentialul real din cauza practicilor "necomerciale" de vanzare de electricitate.

"Este necesar ca in 2012 Guvernul sa arate ca poate schimba ceva in practicile comerciale de pe piata de electricitate si cei doi producatori de electricitate sa inceapa sa vanda progresiv cantitati tot mai mari pe piata centralizata a contractelor bilaterale a OPCOM, la un pret de piata", a continuat analistul.

Reintrarea economiei globale pe o noua traiectorie descendenta ar putea pune sub semnul intrebarii succesul ofertelor de vanzare, daca reprezentantii statului nu vor intelege ca trebuie sa stabileasca un pret pe care investitorii sa il accepte, spune brokerul de la Intercapital Invest.

"Investitorii vor fi extrem de retinuti sa investeasca banii intr-un moment in care economia se contracta. Pentru a putea fi finalizate cu success, aceste oferte trebuie adaptate conditiilor actuale ale pietei si sa nu existe asteptari nerealiste, iesite total din realitatea economica in care suntem", a mai spus Muresian.

Pentru anul viitor brokerii mizeaza pe actiunile companiilor din sectorul financiar

Pentru anul viitor, in scenariul unei reveniri a burselor externe, brokerii mizeaza pe actiunile companiilor din sectorul financiar-bancar, estimand ca recuperarea va fi la fel de rapida si ampla precum scaderile inregistrate.

Totodata, brokerii recomanda titlurile companiilor cu o imagine solida, cu rezultate bune si cu perspective de acordare a unor dividende mari in 2012, precum Petrom, Transgaz, Transelectrica sau Azomures.

"Este posibil sa vedem miscari importante mai ales pe SIF-uri, care au inceput sa atraga atentia investitorilor dupa majorarea pragului de detinere, dar si pentru dividende, dupa vanzarea pachetelor la BCR", a comentat brokerul de la Intercapital Invest.

Actiunile SIF-urilor pot creste cu cel mult 20% - 30%

In plus, analistul BCR estimeaza ca actiunile SIF-urilor pot creste cu cel mult 20% - 30%, insa crede ca este putin probabil ca discount-urile dintre cotatiile bursiere si activele nete ale SIF-urilor sa scada sub 40%.

"Pentru ca discount-urile sa se reduca rezonabil sub 50%, SIF-urile trebuie sa devina mai credibile ca politica de plasamente, sa convinga investitorii ca au o politica investitionala realista. In plus, mentinerea politicii de dividende agresive ce a presupus ca incepand cu 2009 sa fie distribuite dividende finantate din vanzari de pachete de actiuni, in principal titluri BRD, va limita potentialul de crestere al pretului iar activele vor continua sa scada", a explicat Caruntu.

El crede ca actiunile SIF-urilor vor fi mai atractive pentru investitorii pe termen scurt, in timp ce in cazul titlurilor Fondului Proprietatea jucatorii trebuie sa isi asume un orizont mai lung, de pana la doi ani, pentru a inregistra o crestere de peste 20%.

Un prim semnal privind posibila evolutiei a pietelor globale ar urma sa fie dat investitorilor chiar in ianuarie, cand Standard&Poor's (S&P) ar putea anunta daca retrogradeaza ratingurile a 15 tari din zona euro.

#indici bursieri, #BVB brokeri investitii, #privatizare companii de stat , #Burse de valori