Videanu vrea sa stimuleze consumul de produse romanesti

Vineri, 30 Iulie 2010, ora 00:39
1666 citiri
Videanu vrea sa stimuleze consumul de produse romanesti

Ministrul economiei, Adriean Videanu, a declarat joi ca spera ca la 15 septembrie sa poata fi lansat public proiectul "Observatorul preturilor" si a anuntat ca, dupa aceasta lansare, va fi demarata o campanie de stimulare a consumului de produse romanesti, informeaza Newsin.

"Inca o data vreau sa spun, obiectivul pe care noi il urmarim este acela de a informa corect consumatorul, ca sa stie permanent si care este nivelul preturilor la anumite produse de baza si de unde le poate achizitiona in mod eficient pentru el, pe de o parte, iar pe de alta parte, credem ca dimensiunea psihologica a acestui observator va face sa fie limitata orice actiune care ar putea sa apara in situatii de criza de a specula piata. Este numai o campanie de informare a cetatenilor, dar care, credem noi, isi va produce si efectele ", a precizat Videanu.

Potrivit lui Videanu, practica din tari care au aplicat acest lucru a fost aceea ca, printr-un ordin al ministrului de resort, cei care comercializeaza sa fie obligati ca, saptamanal, sa introduca datele pe un astfel de portal.

"Vom avea posibilitatea ca online sa avem aceste informatii si sa le procesam eficient pentru cei care au nevoie.

O alta dimensiune pe care eu o urmaresc este aceea de a vedea exact diferenta de preturi intre preturile produselor din import si cele indigene. Vreau sa va spun, mi se pare absolut inadmisibil ca noi sa stam cu varza, cu ceapa si cu rosiile pe camp si nimeni sa nu poata sa le valorifice, iar Romania sa importe aceste produse si, practic, sa impanzeasca pietele", a adaugat Videanu.

Pe de alta parte, ministrul economiei a precizat ca, dupa demararea proiectului "Observatorul preturilor", se intentioneaza lansarea unei campanii de stimulare a consumului de produse romanesti, asa cum au facut si alte tari.

"Vrem sa aratam care este dimensiunea exacta a preturilor produselor romanesti si sa incepem o campanie 'consuma romaneste' si in piete si in hipermarketuri. Dar, vreau sa retineti ca nu impunem nimanui nimic", a mai spus Videanu. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Lipsa eficienței energetice a clădirilor publice costă România 6 miliarde de lei pe an. Ce am putea face cu acești bani
Lipsa eficienței energetice a clădirilor publice costă România 6 miliarde de lei pe an. Ce am putea face cu acești bani
România are peste 242.000 de clădiri publice al căror consum este peste 200-250 kWh/metrul pătrat, iar media recomandată la nivel european este de 140kWh/metrul pătrat, se arată într-un...
#videan, #consum, #produse, #romanesti , #Actiuni