Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Un nou record pentru Google: Actiunile au ajuns aproape de 750 de dolari

Un nou record pentru Google: Actiunile au ajuns aproape de 750 de dolari


Actiunile Google au atins un nou record luni pe bursa de la New York, de aproape 750 dolari.

Google a inchis luni la New York in urcare cu 2,1%, la 749,38 dolari, capitalizarea de piata a companiei fiind de peste 245 miliarde dolari la aceasta valoare, transmite Bloomberg.

Cotatia bursiera a companiei a avansat cu 16% in acest an si este la cel mai ridicat nivel de la listare, in august 2004.

Google se bucura de cresterea cererii pentru serviciile pe care le ofera in domeniul publicitatii pe internet, inclusiv pe segmentul serviciilor de internet mobil.

"Actiunile au avut performante foarte bune in ultimele luni, sugerand ca piata a inceput sa-si de aseama cat de durabila este capacitatea companiei de a genera flux de bani. Aceasta expansiune pare sa aiba sanse mari de a depasi problemele macroeconomice", comenteaza Brian Wieser, analist la Pivotal Research Group.

Bursa de la New York a inchis luni in scadere pentru cea de-a treia sedinta consecutiv, din cauza divergentelor dintre liderii europeni privind planurile de combatere a crizei datoriilor de stat.

Sentimentul negativ a fost accentuat si de datele economice dezamagitoare din China si Germania.

Indicele S&P 500 al bursei de la New York a inchis in coborare cu 0,2%, declin similar celui afisat de Dow Jones Industrial Average.

Actiunile Apple au scazut cu 1,3%, dupa ce compania a anuntat vanzari sub estimari pentru iPhone 5 in primul weekend de la debutul pe piata al smartphone-ului. Vanzarile au fost afectate in principal de capacitatea insuficienta de productie a telefonului. Apple ramane cea mai mare companie din lume dupa capitalizarea de piata, de 647 miliarde dolari.

Titlurile Facebook au coborat cu 9,1%, din cauza temerilor ca valoarea de piata a companiei ar putea fi exagerat de mare.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 974 ori