Konieczny (FP): Listarea Fondului Proprietatea la bursa din Varsovia va creste cererea de actiuni

Miercuri, 25 Ianuarie 2012, ora 14:25
1989 citiri
Konieczny (FP): Listarea Fondului Proprietatea la bursa din Varsovia va creste cererea de actiuni

Obiectivul cheie al listarii Fondului la bursa din Varsovia este acela de a atrage o cerere suplimentara pentru actiunile Fondului si, implicit, o crestere a pretului pe actiune, a declarat miercuri managerul de fond al Fondului Proprietatea (FP), Greg Konieczny.

"Acest lucru se poate realiza in acest moment doar printr-o listare secundara pe o piata cum este cea din Varsovia, unde exista o cantitate mare de bani care vin din fondurile de hedging carora nu li se permite sa investeasca in actiuni listate in alta parte".

"De asemenea, multi brokeri si investitori internationali tranzactioneaza acolo iar aceasta bursa va oferi Fondului vizibilitate si va atrage interes din partea investitorilor. Cu cat sunt mai multi investitori care cumpara actiunile, cu atat pretul va creste pentru actionarii nostri", a mentionat Greg Konieczny.

Acesta a mai spus ca termenul pentru listarea FP pe bursa din Varsovia a ramas prima jumatate a acestui an, chiar daca procesul este incetinit de discutiile care s-au purtat cu reprezentantii Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) pe tema legislatiei.

Greg Konieczny a precizat ca Varsovia a fost cea dinamica bursa din ultimii ani, iar succesul Fondului in Romania nu poate veni decat daca piata se dezvolta.

Lansat in decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despagubirea cetatenilor romani ale caror proprietati au fost confiscate de fostul regim comunist. In urma licitatiei internationale anuntate in decembrie 2008, Franklin Templeton a castigat, in iulie 2009, mandatul in valoare de 3,4 miliarde euro al Fondului Proprietatea, fiind selectata dintre sapte companii globale de management al activelor.

Franklin Templeton a preluat oficial rolul de manager al investitiilor si unic administrator al Fondului pe 29 septembrie 2010. Incepand cu data de 27 septembrie 2010, dupa numirea oficiala, Franklin Templeton a demarat plata dividendelor distribuite pentru anii 2008 si 2009 catre toti actionarii inregistrati si se concentreaza pe listarea Fondului la Bursa de Valori Bucuresti la inceputul anului 2011.

#listare bursa Varsovia, #actiuni fondul proprietatea, #fondul proprietatea bursa varsovia, #actiuni FP Bursa Varsovia , #Actiuni fondul proprietatea