Tranzactiile cu BRD au crescut semnificativ lichiditatea bursei

Vineri, 01 Octombrie 2010, ora 14:00
1132 citiri
Tranzactiile cu BRD au crescut semnificativ lichiditatea bursei

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) inregistra o corectie de 0,38% la jumatatea zilei, insa lichiditatea a crescut semnificativ, ca urmare a unor transferuri de 6,1 milioane de lei cu titlurile BRD-Groupe Societe Generale, precizeaza Mediafax.

Valoarea operatiunilor realizate in prima jumatate a zilei se ridica la 10,84 milioane de lei (2,54 milioane de euro), de circa patru ori mai mare decat in prima parte a sedintei de joi.

Actiunile BRD-Groupe Societe Generale (BRD) au fost cele mai lichide din piata, cu un rulaj de 6,1 milioane de lei, acoperind astfel 62% din valoarea operatiunilor cu actiuni, de 9,84 milioane de lei (2,3 milioane de euro).

Pana la jumatatea zilei, la BVB au fost realizate cinci transferuri cu actiunile BRD, la un pret mediu de 12,2 lei, in scadere cu 0,81% fata de referinta.

Volumul tranzactionat a fost de 500.100 de titluri, reprezentand 0,07% din capitalul institutiei de credit.

Pe segmentul destinat obligatiunilor a fost realizata o tranzactie cu titluri de stat de aproape un milion de lei.

Cele mai lichide zece actiuni de la BVB, analizate de indicele BET, erau in scadere in medie cu 0,88%, in jurul orei 13:15, dupa ce la deschidere au coborat cu 0,42%.

Actiunile companiilor din sectorul energetic au recuperat din pierderea de dimineata si au dus indicele BET-NG cu numai 0,06% sub referinta.

Linia pietei a fost urmata si de actiunile celor cinci societati de investitii financiare (SIF), astfel ca indicele BET-FI a inregistrat o corectie de 0,49%, la jumatatea zilei.

In aceste conditii, la ora 13:15 indicele extins al bursei, BET-XT, care analizeaza evolutia primelor 25 de titluri in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, era in coborare cu 0,82%.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Rata șomajului se menține la 5.6% la finalul anului 2023 – TradeVille
Rata șomajului se menține la 5.6% la finalul anului 2023 – TradeVille
Volumul Cifrei De Afaceri Din Serviciile Prestate, In Creștere In primele 2 luni ale anului 2024, volumul cifrei de afaceri din serviciile de piața prestate populației a crescut, ca serie...
Lucrările de construcții, în scădere – TradeVille
Lucrările de construcții, în scădere – TradeVille
Lucrările De Construcții, In Scădere In primele 2 luni ale anului 2024, volumul lucrărilor de construcții a scăzut ca serie bruta cu 10.8% si ca serie ajustata sezonier cu 11.8% fata de...
#tranzactii, #bursa, #bvb, #brd, #titluri, #actiuni, #indici , #stiri BRD