Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Serviciul Internet banking al BRD, supus unui nou atac tip phishing

Serviciul Internet banking al BRD, supus unui nou atac tip phishing

Clientii serviciului Internet banking al BRD-Groupe Societe Generale au fost supusi, miercuri, unei noi incercari de frauda de tip "phishing", la mai putin de o saptamana de la precedentul atac, cand banca a avertizat utilizatorii sa nu dezvaluie date cum ar fi parola, numarul cardului, codul PIN.

Pentru acest al doilea atac, identificat de BitDefender, divizia de securitate a Softwin, autorii au schimbat adresa site-ului capcana, iar designul site-ului si continutul mesajelor de e-mail trimise potentialelor victime sunt identice, se arata intr-un comunicat al BitDefender.

Site-ul a fost inregistrat miercuri si este gazduit de una dintre cele mai mari companii de servicii internet din lume, Yahoo.com, care a fost notificata de BitDefender in vederea inchiderii paginii de Internet respective.

La primul atac phishing, BRD si-a avertizat clientii serviciului de Internet banking sa nu dezvaluie datele personale, cum ar fi parola, numarul cardului, codul PIN si a precizat ca banca nu solicita niciodata prin e-mail informatii confidentiale.

Conform specialistilor BitDefender, o parte din cei care au primit aceste mesajele sunt utilizatori de Internet ce si-au expus adresele de e-mail pe site-uri de anunturi online.

BRD este a doua mare banca din Romania in functie de active.

Bloombiz
(Sursa: Mediafax)

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 829 ori