Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Sedinta de tranzactionare extrem de apatica la Bursa

Sedinta de tranzactionare extrem de apatica la Bursa

Trimestrul al doilea al acestui an incepe cu o dinamica redusa a tranzactiilor si linistita sub aspectul cotatiilor.

Inca de la deschidere sedinta se anunta lipsita de culoare, in prima ora au avut loc unele cresteri, de mica amploare, inlocuite ulterior de scaderi de aceeasi natura. In total s-au derulat tranzactii in valoare de 25,87 milioane RON, un rulaj mic, aflat sub media ultimei perioade, iar indicii au inchis toti la variatii pozitive, de foarte mica amploare. Practic, nu s-a intamplat mare lucru astazi, cele mai importante actiuni au inregistrat variatii reduse de pret si volume mici de tranzactionare.

BRD-GSG (BRD) ramane pe primul loc sub aspectul lichiditatii, cu un volum valoric de 5 milioane RON. Cursul a deschis pe crestere, a cazut brusc la palierul de 17 RON/actiune si a revenit la fel de brusc, pentru ca pana la final sa nu se inregistreze oscilatii semnificative. Ultima tranzactie s-a facut la 17,1 RON/actiune, cu 0,6% in crestere fata de vineri.

Una din cele mai bune evolutii, in randul titlurilor Blue-Chip, a reusit sa inregistreze Petrom (SNP). Inca de la deschidere SNP s-a distantat de alte actiuni lichide, printr-o crestere de 2,7% (care, tinand cont de starea pietei, a reprezentat astazi o adevarata performanta), la 0,5800 RON/actiune. Pana la final nu au fost schimbari esentiale la nivelul cotatiilor si SNP inchidea la 0,5750 RON (+1,8%). Chiar si titlurile RRC, de obicei mai volatile, au fost astazi mult mai echilibrate. Cu toate ca a evoluat pe scadere fata de inchiderea de vineri, cursul titlurilor RRC nu s-a departat prea mult de palierul de 0,0900 RON/actiune, finalizand la 0,0906 RON (-0,3%).

Intre societatile mai tranzactionate de la categoria a doua si-a facut loc astazi Mecanica Ceahlau (MECF), cu un rulaj de 1,32 milioane RON. Un pachet mai mare de actiuni afisat la vanzare si-a gasit cumparator, pana la pretul de 7 RON/actiune, acesta fiind principalul motiv al rulajul de astazi. S-au derulat putine tranzactii, asa ca nu poate fi vorba de o lichiditate ridicata.

Actiunile SIF au crescut mai mult dupa deschidere, atunci au avut toate o evolutie buna, dupa care insa au intrat pe o linie de corectie. La final, majoritatea erau pe crestere, insa nu cu mai mult de doi pasi de cotare. Cea mai buna lichiditate a fost la SIF Transilvania (SIF3), unde s-au tranzactionat aproximativ 1,6 milioane actiuni in valoare de 3,3 milioane RON.

Adresa : Calea Vitan nr.12, bl. V50 B, parter, ap. 29, sector 3

Telefon : 3224614/3215981

Fax : 3215981

email : office@primet.ro

Pagina internet : www.primet.ro

Investmania.ro - Primesti 10.000 vRON si inveti sa investesti pe Bursa !

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 720 ori