Prima Casa: BRD va solicita un plafon apropiat celui din 2009

Vineri, 26 Februarie 2010, ora 16:15
1900 citiri
Prima Casa: BRD va solicita un plafon apropiat celui din 2009

BRD-SocGen va solicita in 2010 un plafon al garantiilor pentru noua forma a programului "Prima Casa" apropiat celui din anul trecut, care sa-i permita mentinerea cotei de piata la circa 30%, a declarat vineri directorul de strategie si marketing al bancii, Philippe Lelarge, potrivit NewsIn.

El a adaugat ca BRD va solicita relaxarea conditiilor din programul Prima Casa, pentru a-si reafirma sprijinul pentru acest program.

In 2009 BRD a acordat credite prin programul "Prima Casa" de 135 milioane euro, cota de piata in cadrul acestui program avansand, astfel, la putin peste 30%.

Banca a procesat in 2009 circa 3.800 de dosare pentru "Prima Casa".

Recent, directorul general al bancii, Guy Poupet, estima ca, desi ar putea estima o evolutie a creditarii in cadrul acestui program in 2010, in contextul in care exista discutii cu privire la modificarile pe care vrea sa le introduca guvernul, nu poate aprecia cererea din partea persoanelor fizice.

BRD-Groupe Societe Generale, a doua banca de pe piata romaneasca, a raportat pentru 2009 un profit net consolidat in scadere cu 29% fata de anul precedent, la 812 milioane lei, in conditiile cresterii usoare a volumului de credite, arata datele publicate marti de banca.

In ceea ce priveste portofoliul de credite, acesta a crescut cu 1,8% anul trecut, la 34,9 miliarde lei.

Executivul a aprobat un plafon de garantii pentru programul Prima Casa de 700 milioane euro in 2010 si a majorat valoarea garantiei pentru locuintele noi la 70.000 euro.

In cazul persoanelor care se asociaza in vederea construirii de locuinte, garantia este de 75.000 euro.

La demararea programului, in iulie 2009, statul a fixat un plafon de garantii de 1 miliard euro, din care doar 60% a fost folosit pana in prezent.

Ultimele date prezentate recent de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) arata ca au fost acordate 14.567 de garantii prin programul Prima Casa, in valoare totala de 608,3 milioane euro, 2.537 de dosare fiind finalizate in 2010.

 

 

#brd, # credite, # prima casa, # plafon , #stiri BRD