Bursa a deschis pe verde sedinta de vineri, cu castiguri de 2,43% pe indicele SIF-urilor

Vineri, 12 Septembrie 2008, ora 11:41
948 citiri
Bursa a deschis pe verde sedinta de vineri, cu castiguri de 2,43% pe indicele SIF-urilor

Bursa de Valori Bucuresti avea o evolutie pozitiva dupa prima jumatate de ora a sedintei de vineri, cu cresteri de 2,43% pe sectorul celor cinci societati de investitii, in vreme ce restul indicilor reuseau sa depasesca valorile de referinta, pe fondul unui rulaj in urcare cu o treime. Lichiditatea pietei reglementate a Bursei de Valori Bucuresti a crescut cu 32,5% in debutul sedintei de vineri, la 1,04 milioane lei (288.946 euro), dupa ce in debutul sedintei precedente rulajul insumase 787.623 lei (218.942 euro)


Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, crestea cu 0,55%, pana la 5.084,02 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 0,42%, pana la 3.822,79 puncte.


Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, castiga cel mai mult - 2,43%, pana la 32.951,96 puncte, in vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, afisa o crestere de 0,39%, pana la 12.222,54 puncte.


Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, urca cu 1,16%, la 548,59 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, urca nesemnificativ, cu 0,05%, ajungand la 718,82 puncte.


Bursele din Statele Unite au avut o evolutie pozitiva in ultima sedinta de tranzactionare. Astfel, indicele compozit Dow Jones (DJIA) a crescut cu 1,46%, la 11.433 puncte, iar indicele reprezentativ pentru cele mai mari 500 de companii listate la Bursa in Statele Unite (S&P 500) a urcat cu 1,38%, la 1.249,05 puncte. Indicele Nasdaq a crescut cu 1,32%, pana la 2.258,22 puncte.


Actiunile BRD SocGen (BRD) au atras prima lichiditate din piata in debutul sedintei de vineri, de 268.609 lei, iar pretul lor urca cu 0,63%, la 16,10 lei, in vreme ce cotatia titlurilor SIF Oltenia (SIF5) urca cu 2,27%, la 1,80 lei, in urma unor schimburi de 175.441 lei.


Pretul titlurilor SIF Transilvania (SIF3) crestea cu 2,48%, la 0,825 lei, pe fondul unei lichiditati de numai 159.533 lei, iar actiunile Bancii Trancilvania (TLV) urmau cu o lichiditate de 71.071 lei si se scumpeau cu 0,77%, pana la 0,263 lei/titlu.


Actiunile SIF Muntenia (SIF4) se scumpeau cu 2,97%, la 1,04 lei, in urma unor schimburi de 64.226 lei, in vreme ce cotatia titlurilor Azomures (AZO) crestea cu 3,36%, la 0,615 lei, pe un rulaj de 62.563 lei.