De ce boicotul suveraniștilor ignoră realitatea de pe teren. Declarațiile fermierilor români despre relațiile cu marile magazine

Duminica, 09 Februarie 2025, ora 16:21
5104 citiri
De ce boicotul suveraniștilor ignoră realitatea de pe teren. Declarațiile fermierilor români despre relațiile cu marile magazine
Fermierii contrazic spusele promotorilor boicotului de pe 10 februarie FOTO Pixabay

Fermierii români contrazic teoriile aruncate pe piață de conspiraționiști conform cărora afacerile lor au de suferit din cauza supermarketurilor. Mai mulți reprezentanți ai acestora susțin că relația cu marile magazine le este benefică pentru afaceri. Produsele lor nu doar că sunt prezente pe rafturile marilor magazine, dar, de asemenea, trebuie să respecte niște standarde ridicate de calitate, pentru siguranța cumpărătorilor.

Așa-zișii suveraniști prezintă marile magazine drept afaceri veroase, ale unor investitori străini care obțin profituri uriașe, vânzând marfă de proastă calitate, adusă din țările de origine, în timp ce recolta fermierilor români zace aruncată pe câmp, scrie G4Food.

Discursul vehement împotriva produselor de import, a afacerilor străine, a marilor magazine sau a multinaționalelor s-a accentuat în ultimii ani, odată cu avansul partidelor și figurilor extremiste pe scena politică.

Astfel, ”suveraniștii” români au decis organizarea unui boicot la adresa marilor magazine, în ciuda faptului că datele arată că în acestea, majoritatea mărfii are proveniența românească.

Reacțiile fermierilor români

Petru Pascal cultivă 35 de hectare cu viță-de-vie care produce struguri pentru masă. Toată producția de struguri este vândută unui hypermarket. Mai mult, susține fermierul, afacerea sa agricolă a supraviețuit datorită colaborării cu marele retailer.

„Cu primele cantități, m-am dus la piața agroalimentară. Am fost la Brașov, la Piatra Neamț. A mers greu. Vindeam puțin, cu kilogramul. Pentru o marfă proaspătă nu e indicat. Se deteriorează rapid, o pierzi, o arunci. Atunci, am avut șansa să încep o colaborare cu Lidl. A fost mâna întinsă, colacul de salvare. Le-am dus mostre de struguri și le-au plăcut. Au apreciat și afacerea noastră. Recolta de pe zeci de hectare necesită o astfel de colaborare, nu poți să stai la tarabă. Relația cu Lidl a adus câteva schimbări în afacerea mea. În primul rând, ritmul de livrare. De la o săptămână la alta, primesc comenzi privind cantitățile care urmează să fie expediate în țară, la platformele retailerului. Strugurii de masă din ferma mea ajung până în vestul României, la Lugoj. Totodată, trimit la Ploiești, București, Iernut, Roman, acolo unde mi se cere”, a declarat fermierul din Huși.

Cooperativa Gheorghe Doja din județul Ialomița cultivă 350 de ha cu pepeni, varză, conopidă și dovleci. Toată recolta ajunge pe platformele unui mare retailer.

”Reprezentanții retailerului ne-au sunat și ne-au propus să devenim furnizori. Noi eram deja certificați Global GAP, condiție obligatorie ca să poți vinde pe platformele Lidl. Noi trebuie să respectăm reguli stricte în ce privește aplicarea pesticidelor: reziduurile trebuie să fie cel mult o treime din nivelul maxim stabilit de autoritățile europene. Pentru asta respectăm și dozele de tratamente fitosanitare, și intervalul de recoltare” m-a asigurat Florin Ion, președinte al cooperativei.

Fermierul Dan Ionescu, din Voinești-Dâmbovița, vinde producția de mere, obținută de pe 20 de hectare, mai multor retaileri. Clienții din București găsesc pe rafturile marilor magazine mere păstrate acum într-un depozit modern, ridicat cu ajutorul fondurilor europene.

”Depozitul îmi permite să cumpăr mere și de la alți producători. Le plătesc marfa când încasez banii de la clienții mei. Livrez pe platformele Profi și Carrefour. Sunt bucuros că am achitat tot ce am avut de achitat pentru anul trecut. Eu vând hypermarket-urilor cu 3 lei/kg până la 3,50 lei/kg”.

Fermierul Sorin Popa, director executiv al Cooperativei ”Legume de Vidra”, din județul Giurgiu, cultivă salată, mai multe cicluri pe an. Producția sa ajunge pe platformele marilor retaileri. Salata de Vidra este prezentă la raft, tot anul, datorită cultivării în spații protejate.

Producătorii de roșii din bazinele legumicole ale Olteniei, constituiți în cooperative agricole, au deschisă ușa marilor retaileri. De la prima recoltă, tot sezonul, roșiile oltenești sunt livrate din sere și solare către depozitele și rafturile marilor rețele de magazine.

Reguli mai stricte

Fermierii care vând în supermarketuri sunt certificați Global GAP, ceea ce înseamnă că reziduurile de pesticide sunt atent monitorizate. Limita maximă admisă este de trei ori mai mică decât limita maximă admisă la nivelul Uniunii Europene. Prin urmare, marfa sosită din aceste ferme este sigură pentru consum, nu ridică probleme de expunere a sănătății consumatorilor finali.

Accesul fructelor și legumelor din fermele românești în marile magazine (Lidl, Penny, Carrefour, Kaufland, Mega Image, Auchan, etc.) a fost posibil datorită unor măsuri pe care agricultorii noștri le-au luat: asociere/cooperativizare, certificare Global GAP, organizare juridică, instruire, marketing.

...citeste mai departe despre "De ce boicotul suveraniștilor ignoră realitatea de pe teren. Declarațiile fermierilor români despre relațiile cu marile magazine" pe Ziare.com

ANCOM impune DIGI noi obligații: Există riscul să abuzeze de puterea sa de piață
ANCOM impune DIGI noi obligații: Există riscul să abuzeze de puterea sa de piață
Digi România a fost identificată de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) drept compania cu poziție dominantă în peste 6.200 de localități din...
Primele detalii despre fabrica sud-coreeană de armament care va fi construită în România. Când se va deschide și câți angajați va avea
Primele detalii despre fabrica sud-coreeană de armament care va fi construită în România. Când se va deschide și câți angajați va avea
Anul trecut, România a semnat un contract de aproape 1 miliard de dolari pentru furnizarea a peste 50 de obuziere și a 36 de vehicule de aprovizionare cu muniție. Firma sud-coreeană care...
#boicot, #lanturi magazine, #lanturi supermarketuri Romania, #hipermarketuri , #Stiri Companii

Curs valutar

1 EUR = 4.9768 RON

-0.0002

1 USD = 4.5625 RON

-0.0170
  1. Top 4 mașini care își păstrează valoarea. Rareori au nevoie de reparații
  2. Un actor celebru a achitat datorii de peste un milion de euro pentru vecinii săi din orașul natal. Spune că pe cei mai mulți nici nu îi cunoaște
  3. Un profesor de la Harvard anunță catastrofa pentru ”omul lui Trump”: Imperiul său se prăbușește
  4. Prețul primelor roșii românești apărute în piețe șochează cumpărătorii. „A fost un an greu. Plantele au avut de suferit, iar costurile s-au dublat”
  5. ”Oracolul” american a pariat corect pe prăbușirea cauzată de Trump: Gata să dea lovitura cu 334 de miliarde dolari
  6. Orașul din România în care un loc de parcare a ajuns să coste cât o garsonieră
  7. Isterie în lume, de frica crizei lui Trump: Oamenii cumpără masiv un produs, de 61 de miliarde dolari doar într-o țară
  8. Un om celebru din echipa lui Trump își dă cu pumnii în cap: Firma lui a pierdut 800 de miliarde de dolari VIDEO
  9. Trump și-a faultat prietenii de la investire: ”Gașca” președintelui american a pierdut 209 de miliarde dolari
  10. „Pericole” la CCR. De la judecători, la șoferi, toți angajații primesc sporuri de condiții vătămătoare. Câștiguri de zeci de mii de lei lunar