Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Hossu va discuta cu Finantele eliminarea deficientelor din Legea unitara

Hossu va discuta cu Finantele eliminarea deficientelor din Legea unitara

O noua intalnire pe tema Legii unitare de salarizare in sistemul bugetar va avea loc joi, de la ora 10:00, la Ministerul Finantelor, pentru a elimina anumite deficiente semnalate de partenerii sociali si de CSM, a declarat marti presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, potrivit NewsIn.

"Am semnalat deficiente in actualul text al legii si a ramas ca incepand de joi, ora 10, la Ministerul de Finante sa fie corectate in cadrul unei comisii in care sa participe reprezentantii confederatiilor sindicale, patronale, inclusiv ai CSM-ului, care sa duca la imbunatatirea si eliminarea deficientelor sesizate", a spus Pogea, la finalul intalnirii de la Guvern pe tema Legii unitare de salarizare in sistemul bugetar.

El a precizat ca deficientele semnalate constau in neuniformizarea drepturilor legate de plata orelor suplimentare sau a primei de vacanta, "neexcluderea legilor speciale in componenta si introducerea capitolelor legate de salarizare, faptul ca anumite probleme nu au legatura cu legea de salarizare unitara, ca de exemplu mecanismul de decontare a cheltuielilor de deplasare sau chiria politistilor sau a altor structuri de personal".

Liderul sindical a aratat ca in constructia legii de salarizare unitare se va tine cont de acordul guvern-sindicate din 2008, care prevede cresterea ritmica a salariului minim astfel ca, in 2015, salariul minim pe economie sa ajunga la 50% din salariul mediu.

"Un alt element legat de structura legii de salarizare era problema reasezarii echilibrului intre structuri, ramanand ca toti partenerii sa obtina astazi o baza de date legate de numarul de salariati si de functii, inclusiv a pronosticului de functii pentru 2015, urmand ca in cadrul comisiei de joi lucrurile acestea sa fie rezolvate", a afirmat Hossu.

El a precizat ca in intalnirea de marti nu s-a discutat despre grila Legii unice de salarizare, dar a mentionat ca la reuniunea de joi ar putea aparea "mici ajustari" pe forma grilei.

"Speram ca proiectul de lege sa fie gata cat mai repede, pentru ca in sedinta de guvern din 2 septembrie, deci de saptamana viitoare, (Executivul) sa poata sa finalizeze Legea de salarizare unitara", a mai spus Hossu.

Potrivit liderului Cartel Alfa, guvernul doreste nu numai asumarea raspunderii pe legea de salarizare unitara, ci si pe alte componente, "cum este reforma pe domeniul agentiilor si institutiilor si a unor masuri financiare pentru combaterea crizei".

"A ramas ca maine (miercuri n.r.) dimineata, la ora 10, sa revenim pentru a avea o discutie de o ora si jumatate cu propuneri de combatere inclusiv a evaziunii fiscale, deci de imbunatatire a mecanismelor", a precizat Hossu.

Pe de alta parte, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, a spus ca patronatele cer introducerea unui nou principiu in legea unitara, alaturi de cele sapte deja existente, care sa prevada clar corelarea cresterilor salariale cu productivitatea muncii.

"Daca se fac majorari salariale fara a se tine cont de productivitate, va rezulta cresterea inflatiei. Noi nu suntem de acord cu majorarea salariului minim pe economie la 705 lei in 2010", a spus Nicolescu.

 


Vezi curs valutar BNR la zi pentru euro, dolar si alte valute



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1441 ori