Unde vor ajunge dobanzile in 2011?

Vineri, 07 Ianuarie 2011, ora 14:13
1208 citiri
Unde vor ajunge dobanzile in 2011?

Dobanzile, atat la credite cat si la depozite, vor scadea in acest an, cu aproximativ un punct procentual, daca situatia economica din Romania se va imbunatati, potrivit specialistilor din piata. 

In cazul creditelor imobiliare, de exemplu, dobanzile la creditele in lei s-au mentinut in jurul a 11,70 la suta in lunile noiembrie si decembrie 2010, scazand usor in primele zile din ianuarie, pana la 11,57 la suta.

Pentru creditele auto, acestea au scazut de la 14,90 la suta la 14,79 la suta, in timp ce, pentru creditele de consum, dobanzile se situeaza intre 14,8 - 12,5 la suta.

Situatia este opusa in cazul dobanzilor la creditele in euro, a caror valoarea s-a apreciat usor in luna ianuarie, comparativ cu noiembrie si decembrie 2010.

Probabil ca amandoua vor merge pe o tenta descendenta, daca lucrurile merg bine. Asta inseamna ca daca programul guvernamental merge pe linia stabilita, daca avem acord cu Fondul Monetar International, daca se adopta legile despre care se vorbeste, printre care una dintre cele mai importante este Codul Muncii. Pentru ca modificarile care sunt aduse acolo, desi sunt departe de ceea ce ar trebui sa fie, sunt in directia buna", a declarat, pentru Ziare.com, Eugen Radulescu, directorul Bancii Nationale a Romaniei.

Potrivit spuselor sale, toate aceste masuri ar trebui sa imbunatateasca situatia dobanzilor, gradual, pe parcursul acestui an.

"In aceasta situatie, nu vad decat directia decat catre scaderea dobanzilor si poate chiar aprecierea, nu foarte puternica, a leului", a adaugat Radulescu.

Totusi, dobanzile nu se vor diminua prea mult, ci doar cu 0,5 - 1 la suta, a completat oficialul BNR.

La randul sau, Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), este de parere ca, in mod sigur, dobanzile vor scadea in 2011, atat pe partea de depozite, cat si pe partea de credite in lei.

Citeste continuarea pe Ziare.com.

#dobanzi, #credite, #lei, #euro , #stiri BNR