Speculatorii fac presiuni "enorme" pentru deprecierea cursului valutar

Luni, 08 Noiembrie 2010, ora 13:13
1970 citiri
Speculatorii fac presiuni "enorme" pentru deprecierea cursului valutar

Evolutia leului este supusa unor presiuni "enorme" din partea unor speculatori atat din Romania, cat si din afara tarii, care doresc o evolutie nefavorabila a monedei nationale, a declarat presedintele Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR), Mihai Ionescu, potrivit Mediafax.

"Marea dilema a exportatorilor este ce se va intampla cu cursul valutar in 2011. Sunt presiuni enorme din partea unor speculatori interni si externi, care isi doresc o evolutie nefavorabila a cursului de schimb, adica pe care nici Banca Nationala a Romaniei (BNR) sa nu o mai stapaneasca", a afirmat Ionescu luni, la lansarea in dezbatare publica a strategiei de export a Romaniei in perioada 2010-2014.

Strategia are ca obiective promovarea firmelor inovative, explorarea de noi piete internationale, consolidarea colaborarii institutionale sau initiative in in proiecte care sa faca obiectul "unei abordari multianuale din perspective managementului proiectelor".

Principalele sectoare care vor fi promovate prin aceasta strategie sunt turismul, IT, agricultura si productia de masini si echipamente.

Ionescu a adaugat ca ANEIR are promisiunea BNR de a fi alaturi de firmele care vand produsele pe piete externe si de asigura stabilitatea cursului de achimb, "care va da curaj exportatorilor sa semneze contracte pe 2011".

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat recent ca banca centrala considera ca nu exista motive pentru o instabilitate a cursului de schimb valutar in 2011.

"Nu vedem motive pentru care el nu ar fi in continuare stabil", a afirmat Isarescu, aratand ca deficitul extern "extrem de mare", de 12 - 14% din PIB in 2007 si 2008 a coborat la 4-6% din PIB, un nivel sustenabil.

Cursul valutar a variat in acest an de la 4,2265 lei/euro in prima sedinta la un minim de 4,0653 lei/euro atins in a doua parte a lunii martie, iar cea mai recenta rata de referinta anuntata de BNR se plaseaza la 4,2931 lei/euro.

Rata de schimb a urcat pana la maximul record de 4,3688 lei/euro la sfarsitul lunii iunie, dupa ce Guvernul a anuntat implementarea unor noi masuri de austeritate, inclusiv reducerea salariilor din sectorul bugetar cu 25% si majorarea TVA cu 5 puncte procentuale, la 24%.

#curs valutar, #schimb valutar, #euro, #leu, #valute, #tva, #bnr, #isarescu , #stiri BNR