Societatile comerciale cu o cifra de afaceri de pana la 50 mii euro vor trebui sa-si angajeze un expert contabil

Miercuri, 29 Noiembrie 2006, ora 05:36
913 citiri

Societatile comerciale cu o cifra de afaceri de pana la 50 mii euro vor trebui sa-si angajeze un expert contabil sau o firma de contabilitate pentru intocmirea situatiilor financiare, potrivit modificarilor legii contabilitatii, a declarat, marti, directorul in Ministerul Finantelor, Georgeta Petre."Pana acum, administratorii firmelor cu o cifra de afaceri de cel mult 50 mii euro puteau sa intocmeasca situatiile financiare pe raspunderea lor. Potrivit modificarilor din legea contabilitatii prevederea a fost eliminata, iar cei care isi pun semnatura pe aceste documente va trebui sa aiba studii superioare economice", a precizat Georgeta Petre. Situatiile financiare vor fi depuse anual, conform noilor reglementari, in cel mult sase luni de la incheierea anului fiscal, pana la 30 iunie.

Ministerul Finantelor a elaborat proiectul de modificare a legii contabilitatii, care, potrivit oficialului din Finante, nu va intra in vigoare in acest an. Modificarile vizeaza o delimitare mai clara a raspunderii in privinta activitatii de contabilitate in cadrul unei firme. Astfel, directorul economic va avea responsabilitatea aplicarii reglementarilor contabile, in timp ce administratorul se va ocupa de organizarea activitatii de contabilitate.

Situatiile financiare se vor depune in continuare la Ministerul Finantelor pentru urmatorii doi ani, desi a existat o propunere potrivit careia Registrul Cometului urma sa preia aceasta atributie. "Registrul Comertului nu are capacitatea de a verifica datele si nici o retea in teritoriu care sa prelucreze aceste date, prin urmare termenul a fost decalat cu doi ani", a explicat Georgeta Petre.

Directorul din Finante a mai afirmat ca, in urmatorii doi ani, nu se va accepta nici modificarea duratei anului fiscal fata de cel calendaristic, dupa cum au propus unele firme care au societatea mama in afara Romaniei.

Alaturi de Finante, vor mai avea atributii in domeniul reglementarilor contabile atat BNR, care se ocupa de societatile nonbancare, cat si Comisia de supraveghere a pensiilor private.

Finantele au, de asemenea, in pregatire modificari referitoare la reglementarea profesiei contabile. Persoanele care vor fi interesate de profesia de expert contabil vor da examene pentru atestare, iar criteriile vor fi: vechime de cel putin trei ani si studii superioare economice, dar nu exclusiv de contabilitate.

Contabilii vor avea, ca si consultantii fiscali, auditorii sau juristii, un organism al lor, Consiliul de Contabilitate, care, in prezent, este in cadrul ministerului, dar care urmeaza sa devina entitatea independenta.

Bloombiz, NewsIn