PSD vrea sa introduca o taxa pe tranzactiile financiare

Joi, 30 Septembrie 2010, ora 15:42
866 citiri
PSD vrea sa introduca o taxa pe tranzactiile financiare

Liderii PSD au prezentat joi o varianta a programului de guvernare la care lucreaza departamentele de specialitate ale partidului de circa trei luni de zile si care urmareste impozitarea capitalului, reducerea deficitului bugetar pana spre zero si introducerea unei taxe pe tranzactii financiare, transmite NewsIn.

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat ca programul de guvernare al PSD, care urmeaza a fi aprobat la congresul din 16 octombrie, este in mare parte finalizat si pana acum cuprinde circa 600 de pagini.

Liderul PSD a mentionat ca masurile si solutiile economice propuse nu sunt definitive si cel mai probabil vor suferi modificari ulterioare.

"Incercam sa avem un program coerent, care va analiza situatia actuala in care se afla Romania in timpul guvernarii Basescu-Boc, solutiile pe care PSD le propune, solutii care vor porni in mod sigur de la principii social-democrate si primul principiu este acela ca pentru noi impozitarea se adreseaza catre capital, si nu catre munca, incurajarea principala va fi catre munca si catre protectia sociala a celor care au muncit si care trebuie reintegrati in sistemul social", a explicat Ponta.

Intrebat despre masurile pe care le are in vedere PSD in privinta creditelor, liderul social-democrat a sustinut ca doreste introducerea unei taxe pe tranzactiile financiare. 

"Avem in programul nostru de guvernare o initiativa care exista deja la nivel european, a fost o initiativa a PES, dar incepe sa fie insusita si de guvernele de dreapta din Europa: taxa pe tranzactiile financiare. 

Este o taxa care aduce venituri suplimentare la buget, care regularizeaza exporturile de capital si care practic aduce un aport pe care societatile financiare si societatile de asigurari si de brocheraj trebuie sa-l aiba la iesirea din criza. 

Criza mondiala nu a fost provocata nici de profesori, nici de medici, nici de militari sau de politisti, ci de structurile financiare si in acest moment trebuie si ele sa participe la iesirea din criza", a spus Ponta.

Totodata, el a mai precizat ca parlamentarii PSD vor vota ordonanta de urgenta 50 privind conditiile de creditare.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#radulescu, #bnr, #cotat, #progresiva, #buget , #stiri BNR