Pretul locuintelor s-a corectat cu 11,9% in T1

Luni, 12 Septembrie 2011, ora 18:52
2142 citiri
Pretul locuintelor s-a corectat cu 11,9% in T1

Pretul locuintelor a continuat sa se corecteze (-12,1% in anul 2010 fata de anul 2009, respectiv -11,9% in T1 2011 fata de T1 2010), similar evolutiilor din regiune, se arata in Raportul asupra Stabilitatii Financiare, publicat luni de BNR, informeaza NewsIn.

Conform opiniei bancilor, o corectie suplimentara s-a inregistrat si in T2 2011, iar tendinta se asteapta sa continue si in T3. Intentia de achizitie a unei locuinte a inregistrat valori in crestere incepand cu anul 2011. Gradul ridicat de indatorare a populatiei si ponderea mare a populatiei care detine o proprietate imobiliara sustin ideea unei reveniri timide a cererii de credite imobiliare.

"Numarul tranzactiilor imobiliare a ramas practic neschimbat in 2010 fata de 2009 (si in scadere cu circa 30% fata de 2008). Semestrul I 2011 indica o revenire modesta a numarului tranzactiilor (in crestere cu 6,3% fata de semestrul I 2010). Conform unor analize ale sectorului privat, investitiile comerciale ar putea reveni pe un trend crescator in 2011, randamentele oferite pe piata locala fiind atractive", se mai spune in raport.

Potrivit BNR, numarul autorizatiilor de construire pentru cladiri rezidentiale emise in anul 2010 s-a diminuat cu 13% fata de anul 2009, insa ponderea investitiilor realizate in acest sector in totalul investitiilor din economie a crescut pana la 11% (cu 2 puncte procentuale peste nivelul din anul 2009). In primele cinci luni din anul 2011, numarul autorizatiilor de constructie a continuat sa scada cu 3% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Asteptarile companiilor din sectorul constructiilor s-au imbunatatit incepand cu trimestrul III 2010, in special pe fondul reducerii constrangerilor financiare. Ameliorarea sentimentului operatorilor de profil este sustinuta de asteptarile de crestere moderata a volumului productiei, precum si de o relativa stabilitate a stocului de contracte si a numarului de salariati.

#pret locuinte, #imobiliare, #autorizatii constructie, #apartamente, #credite imobiliare , #stiri BNR

Curs valutar

1 EUR = 4.9759 RON

-0.0004

1 USD = 4.5521 RON

0.0144
  1. Salariul minim european, la un pas de a intra în vigoare. Cum ar putea fi calculate veniturile anagajaților români
  2. Continuă concedierile în industria auto. Unul dintre cei mai mari producători din România trimite acasă 800 de angajați
  3. Ministerul Muncii vrea să accelereze angajarea persoanelor cu dizabilități. Care este planul Simonei Bucura-Oprescu
  4. Competențele pe care le caută angajatorii. Ce cunoștințe devin cruciale în următorii cinci ani
  5. Daune de zeci de mii de euro pentru un angajat al Amazon din România. Compania acuzată de hărțuire deghizată în "managementul performanței"
  6. De ce aleg muncitorii din Pakistan să se angajeze în România?
  7. Ce tipuri de credite sunt disponibile pentru fermieri?