Presiune mari pe dobanzile bancare: BNR ar putea reduce rata de politica monetara la 3,5%

Vineri, 31 Ianuarie 2014, ora 15:35
2404 citiri
Presiune mari pe dobanzile bancare: BNR ar putea reduce rata de politica monetara la 3,5%

Conform opiniilor exprimate de participantii la un sondaj intern in cadrul Asociatiei Analistilor Financiar - Bancari din Romania (AAFBR), Banca Nationala a Romaniei ar putea reduce dobanda de politica monetara la 3,5% la urmatoarea sedinta a Consiliului de Administratie pe probleme de politica monetara din data de 4 februarie 2014.

Cincisprezece din douazeci de participanti la sondaj estimeaza reducerea dobanzii la 3,5%, in timp ce restul vad posibila mentinerea sa la nivelul de 3,75%.

Aceasta ar putea fi ultima reducere a dobanzii intr-un ciclu de relaxare a politicii monetare care a inceput in iulie 2013, cele mai multe estimari pentru orizontul decembrie 2014 indicand o dobanda de 3,5%. Prognozele pentru decembrie 2014 variaza intre un minim de 3% si un maxim de 4%.

Rezervele minime obligatorii pentru pasivele in lei ar putea fi mentinute la 12% in luna februarie si reduse la 10% pana la finalul anului. Estimarile pentru decembrie 2014 variaza intre un minim de 5% si un maxim de 12%.

Rezervele minime obligatorii pentru pasivele in valuta ar putea fi mentinute la 18% in luna

februarie si reduse la 15% pana la finalul anului. Estimarile pentru decembrie 2014 variaza intre un minim de 10% si un maxim de 18%.

"Dobanda de politica monetara poate fi redusa pana la 3,5% pana la sfarsitul primului trimestru al anului curent, iar reduceri ale nivelului rezervelor minime obligatorii nu sunt excluse, dar sunt putin probabile. Astfel, presiunile inflationiste preconizate pentru a doua jumatate a anului curent probabil vor tempera masurile de relaxare monetara ale bancii centrale. Presiunile inflationiste vor creste pe final de an, astfel incat inflatia anualizata pentru intreg anul 2014 va urca pana la 3% - 3,5% (nivelul superior al bandei de variatie privind tinta de inflatie BNR), fiind alimentate de activarea accizei pe combustibil, pierderea efectului de baza privind reducerea TVA la produsele din paine, revenirea graduala a consumului, alegerile euro-parlamentare si prezidentiale din a doua jumatate a anului care vor determina probabil cresterea cheltuielilor guvernamentale cu iz populist", este de parere Iancu Guda, Membru AAFBR, Business Information & Debt Collection Manager, Coface.

Ce estimari dau analistii

Dorina Cobiscan, Membru AAFBR, Analist Echipa Cercetare Macro si Titluri cu Venit Fix,

BCR: "Banca Nationala a Romaniei ar putea continua ciclul de relaxare a politicii monetare in cadrul sedintei care va avea loc la inceputul lunii februarie. Dobanda de politica monetara ar putea fi redusa la 3,5%, de la nivelul actual de 3,75%. Rezervele minime obligatorii pentru lei ar putea fi diminuate la 10%, in timp ce rezervele minime obligatorii pentru valuta ar putea fi lasate nemodificate (18%). Estimez ca rata anuala a inflatiei va fluctua aproape de limita inferioara a intervalului tintit de BNR (2,5%+/-1pp) in prima jumatate a acestui an."

Rozalia Pal, Vicepresedinte AAFBR, Economist Sef Garanti Bank: "Inflatia anuala in ianuarie se va situa sub 1% si va ramane la nivel scazut in prima parte a anului. Acest mediu inflationist favorabil va permite Bancii Nationale sa relaxeze in continuare politica monetara, stimuland astfel creditarea in lei prin mentinerea dobanzilor mici."

Florentina Cozmanca, Membru AAFBR, Senior Economist RBS Romania: "Anticipam ca in luna februarie BNR va continua ciclul de reducere a dobanzii de politica monetara printr-o taiere de 25 de puncte de baza la 3,50% si ulterior mentinerea dobanzii la aceasta rata pentru restul anului. De asemenea, ne asteptam ca reducerea ratelor rezervelor minime obligatorii sa continue anul acesta."

Tiberiu Voicu, Membru AAFBR, Analist Financiar: "Avand in vedere nivelul inca scazut alcererii interne si pericolul inflationist redus in acest moment, consider ca dobanda de politica monetara ar mai putea fi diminuata cu 25 puncte de baza la urmatoarea sedinta de politica monetara a Bancii Nationale. In alta ordine de idei, am putea asista la o crestere a ratei inflatiei incepand cu a doua parte a anului, ca rezultat al introducerii noii accize suplimentare pe carburanti (incepand cu trimestrul II 2014) si al unui an agricol estimat a fi mai slab decat cel precedent."

Cursa europeană de reducere a dobânzilor de referință. Când se vor ieftini împrumuturile în Europa și în România
Cursa europeană de reducere a dobânzilor de referință. Când se vor ieftini împrumuturile în Europa și în România
Oficialii Băncii Centrale Europene au declarat că sunt şanse foarte mari ca prima scădere a dobânzilor de referință europene în ultimii ani să aibă loc în urma ședinței din iunie....
#dobanda referinta BNR, #dobanda politica monetara, #rezervele minime obligatorii , #stiri BNR