O.Nicolescu: cursul nu va ajunge la 5 lei/euro. Am mare incredere in guvernatorul BNR

Miercuri, 21 Iulie 2010, ora 00:57
2346 citiri
O.Nicolescu: cursul nu va ajunge la 5 lei/euro. Am mare incredere in guvernatorul BNR

"Cursul valutar nu va ajunge la 5 lei/euro. Am mare incredere in guvernatorul BNR si in politica dusa de acesta. Sunt convins ca va avea capacitatea sa contracareze efectele speculative pentru ca, evolutia economiei romanesti reala nu ne da nici un temei sa ajungem la asemenea aberatii economice. In opinia mea, nu vor fi schimbari mai mari de+/-10% decat valoarea actuala in viitorul an si jumatate", a declarat Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania, intr-un interviu acordat Bloombiz.ro. 

Cum comentati afirmatia ministrului Vladescu ca Romania trebuie sa treaca la cote progresive de impozitare a tuturor veniturilor de la 1 ianuarie 2011?

O asemenea abordare e neavenita in Romania din mai multe motive.

In primul rand, in Romania nivelul veniturilor este foarte scazut.

Daca pentru veniturile care depasesc 10-12 milioane lei vechi, am putea accepta principiul impozitarii, pentru cele care sunt mult mai mici decat este ajutorul de somaj intr-o tara europeana, nu ni se pare oportuna si nici justificata economic.

O abordare progresiva este contraindicata.

Romania are o clasa de mijloc foarte slaba, si numeric si din punct de vedere al potentialului economic, iar stabilitatea sociala si politica a unei tari se construieste pe clasa de mijloc.

Faptul ca am trece din nou la un impozit progresiv nu ar face decat sa intarzie si mai mult acest proces care, in ultimii ani, a inceput sa aiba dimensiuni normale.

In plus, un alt mare dezavantaj al impozitarii progresive rezida in faptul ca ar descuraja oamenii care au competente ridicate sa munceasca mai mult si sa castige mai mult.

In acest caz, ar fi un element contraproductiv in planul dezvoltarii apetitului si a performantelor in economie.

Veniturile mari nu sunt din salarii, majoritatea sunt din zona gri si neagra a economiei.

Noi consideram ca acolo trebuie sa se concentreze Ministerul Finantelor.

Trebuie sa se mentina in continuare impozitarea unica, iar aceasta impozitare este necesara pentru a mentine cat de cat cererea de produse.

O sa ne trezim in situatia in care avem agenti economici dar nu exista cerere solvabila.

Cat de mare va fi recesiunea in acest an?

Analizele facute de CNIPMMR duc la concluzia ca recesiunea va fi de maximum -2% .

Cu aceasta cifra vom fi printre economiile cu cea mai defavorabila evolutie in anul 2010 in UE.

Majorarea cotei unice ar putea putea creste si mai mult economia gri. In plus Romania pierde un important avantaj competitiv pe piata investitiilor. Cum comentati?

Fara nici un fel de indoiala, o impozitare progresiva nu ar face decat sa-i determine pe cei care pot sa obtina venituri mai mari, datorita competentei lor, sa gaseasca alte solutii.

Solutiile nu se pot gasi decat in zona gri si in zona neagra a economiei.

Astfel, amintesc o situatie care a fost in Romania. La un moment dat, impozitele pe veniturile din chirii erau foarte mari, aproape 40%.

In momentul in care ele s-au redus de 2-3 ori, veniturile la nivelul tarii, din impozitele pe chirii au crescut foarte mult.

Omul, cand vede ca impozitul este foarte mare, risca sa caute niste solutii care ies din zona legala.

Cand impozitul este la limita rezonabila, cea mai mare parte dintre persoane aleg calea normala.

Un impozit progresiv nu va aduce venituri suplimentare fiindca, cei care vor fi afectati de acesta, vor fi managerii, specialistii de inalta calificare si, in mod precis, isi vor pune inteligenta si cunostintele in functiune si, ne vom trezi ca, aplicand impozite majorate, obtinem venituri similare si pierdem un avantaj competitiv.

Ce va aduce in business noua lege a parteneriatului public-privat?

Una dintre cauzele care a determinat ca evolutia economiei romanesti sa fie lenta, a fost aceea ca nu am avut un cadru legal stimulativ pentru a realiza ingemanarea care se practica in majoritatea tarilor din UE.

Ma refer la ingemanarea dintre cunostintele sistemului institutional si o parte din institutiile statului, pe de o parte, si resursele financiare ale sectorului privat.

Faptul ca in Romania s-a adoptat aceasta lege este un lucru foarte bun pentru ca s-a mers pe modelul irlandez.

Toate analizele facute pe plan mondial arata ca modelul irlandez de parteneriat public-privat a fost cel mai performant.

Daca analizam sumele investite prin parteneriat public-privat in Irlanda, raportat la numarul de locuitori,vedem ca sunt cele mai mari investitii.

Pentru ca aceasta lege sa genereze performantele pe care le-a generat si in alte tari ne trebuie cel putin doua lucruri.

Ne trebuie o metodologie facuta in acelasi spirit ca si legea, si noi am sugera ca metodologia sa fie facuta prin implicarea acelor senatori si deputati care au elaborat-o, pentru a nu schimba spiritul ei.

In al doilea rand, ar trebui sa avem 2-3 studii de caz care demonstreaza functionalitatea si profitabilitatea acestei legi.

In Romania, exista o mare neincredere in ceea ce priveste relatiile cu statul, care nu-si tine promisiunile.

Pentru ca oamenii sa se convinga ca aceasta lege este generatoare de performanta, in septembrie ar trebui sa se realizeze cateva parteneriate public-private, sa fie niste modele de succes pentru a determina partea privata sa se implice.

E foarte important ca in metodologia de implementare a acestei legi sa fie foarte bine precizate obligatiile financiare ale statului, in cazul in care el renunta la acest parteneriat pe parcursul derularii lui.

Aceasta lege poate fi realmente revolutionara in Romania, poate fi o lege care sa stimuleze puternic investitiile in Romania, investitii in care sa avem implicate comunitatile locale, investitori romani si straini.

De ce se tem cel mai tare oamenii de afaceri in acest an?

Oamenii de afaceri in Romania, in 2010, se tem de imprevizibilitatea mediului economic.

Faptul ca s-au modificat atat de mult intentiile anuntate ale guvernului, faptul ca se modifica legislatia financiara fara sa respecte prevederile legii fiscale, care spune ca orice modificare fiscala trebuie stabilita in anul curent, definitivata pana la jumatatea anului si sa devina operationala din anul urmator, aceasta creeaza o tensiune si o neincredere in mediul de afaceri din Romania.

In al doilea rand, oamenii de afaceri sunt foarte neincrezatori in sistemul bancar avand in vedere ca dobanzile la credite sunt mult mai mari ca cele din alte tari.

De exemplu, pentru un credit contractat in Austria pe un an de zile, dobanda este de 1,2%, in conditiile in care noi platim 8%.

Din start, costurile sunt mult mai mari, obtinerea lor este mult mai dificila, cu un stres mult mai mare.

Cu toate ca nu mai sunt foarte multe firme care doresc sa se dezvolte, pe un esantion de 1845 de intreprinzatori, mai exista 15% care vor sa dezvolte, insa nu o pot face datorita dificultatilor de a obtine credite si a costurilor exagerat de mari.

Un intreprinzator din Romania care plateste 10% sau 8% dobanda, se duce pe piata internationala cu un intreprinzator austriac care plateste 1,2%.

Din start el porneste cu un handicap de aproape 9 procente.

Mai mult, cererea pentru anumite categorii produse, mai ales la cele cu elasticitate ridicata, se va diminua, datorita diminuarii veniturilor la o anumita parte importanta a populatiei.

La aceasta, se adauga si majorarea TVA-ului care a determinat sa creasca necesitatile de capital circulant cu aproape 30%.

Foarte multe firme sunt decapitalizate, trebuie sa aduca bani de acasa cu 30% mai mult capital decat inainte ca sa-si mentina afacerile la acelasi nivel.

Scaderea cererii si decapitalizarea partiala, creeaza stres suplimentar pentru oamenii de afaceri.

Avem nevoie de masuri concrete care sa relanseze economia Romaniei, care a fost lovita mult mai tare decat ne asteptam in ultimul an si jumatate.

Ce scenarii iau in calcul oamenii de afaceri pentru 2011? Cresc afacerile la anul sau se gandesc tot la supravieturie?

Cea mai mare parte dintre oamenii de afaceri, circa 80% merg pe mentinerea afacerilor la acelasi nivel, iar dintre acestia cea mai mare parte se lupta sa supravietuiasca.

Avem maximum 20% din firme care au niste avantaje competitive de pret-cost sau relatie cu piata, care au potential de dezvoltare.

Acestia sunt reticenti, sunt in asteptare fiindca vor sa vada cum se va comporta economia romaneasca in conditiile atator schimbari.

Oamenii de afaceri sunt reticenti, asteapta sa vada comportamentul real al economiei la aceste masuri care pot fi suportate mai usor.

Sunt motive sa ne temem de un euro la 5 lei la sfarsitul 2010? Dar in 2011?

Nu cred acest lucru, cursul valutar nu va va ajunge la 5 lei/euro. Am foarte mare incredere in guvernatorul BNR si in politica dusa de acesta.

Sunt convins ca va avea capacitatea sa contracareze efectele speculative pentru ca, evolutia economiei romanesti reala nu ne da nici un temei sa ajungem la asemenea aberatii economice.

Pericolul poate sa vina de la speculatiile financiare.

Echipa de la BNR poate sa tina in mana acest fenomen doar printr-o colaborare stransa cu Guvernul Romaniei.

Nu vad un asemenea scenariu.

In opinia mea, nu vor fi schimbari mai mari de+/-10% decat valoarea actuala in viitorul an si jumatate, decat daca mai apare vreo criza economica la nivel mondial, ceea ce este putin probabil.

#bnr, #curs, #guvernator, #impozitare, #intreprinderi, #mic, #mijlocii, #valutar , #stiri BNR