Numarul restantierilor, persoane fizice, la banci si IFN-uri a ajuns la 735.500, in mai

Luni, 08 Iulie 2013, ora 10:57
1320 citiri
Numarul restantierilor, persoane fizice, la banci si IFN-uri a ajuns la 735.500, in mai

Numarul restantierilor - persoane fizice - la banci si IFN-uri a crescut in luna mai cu 2,79%, fata de aprilie 2013, ajungand la 735.500, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

Numarul este mai mare cu 20.031 persoane, fata de luna precedenta, si cu 9.119 mai mic decat nivelul din mai 2012.

In ceea ce priveste numarul restantelor, acesta ajungea la 1.012.649, cu 29.662 mai mare, (3,01%) decat nivelul din aprilie 2013 si cu 4.139 peste nivelul din mai 2012.

Potrivit datelor BNR, valoarea totala a restantelor a crescut, in mai, cu 3,21% fata de luna aprilie, la peste 10,232 miliarde lei. Din totalul restantelor, peste 7,333 miliarde lei aveau intarziere de peste 90 de zile.

De asemenea, din cele circa 10,232 miliarde lei, peste 4,215 miliarde lei erau restante in euro, 3,855 miliarde in lei, 2,129 miliarde lei in alte valute si circa 32,2 milioane lei in dolari SUA.

Rata creditelor neperformante a ajuns la 20,19% in luna mai, in crestere cu 0,73 puncte procentuale fata de luna precedenta. In luna aprilie rata creditelor neperformante se ridica la 19,46%, iar in luna mai 2012 la 16,67%.

#restante banci mai, #restante credite mai, #BNR restantieri persoane fizice , #stiri BNR