MKB Romexterra Bank da credite cu 70% grad de indatorare, dupa aprobarea normelor de catre BNR

Joi, 14 Februarie 2008, ora 13:52
1286 citiri
MKB Romexterra Bank da credite cu 70% grad de indatorare, dupa aprobarea normelor de catre BNR

MKB Romexterra Bank acorda, din februarie, credite cu un nivel de indatorare de pana la 70% din veniturile nete eligibile si solicita avans de15% pentru creditele imobiliare, fata de25% cat cerea inainte de a primi avizul bancii centrale pentru relaxarea conditiilor de creditare, a anuntat joi banca.

MKB Romexterra Bank acorda, din februarie, credite in conformitate cu noile norme interne aprobate de Banca Nationala a Romaniei. Astfel, banca poate oferi clientilor credite mai mari, datorita gradului de indatorare de pana la 70% din veniturile nete eligibile ale acestora, nivel aplicabil pentru toate tipurile de imprumuturi oferite populatiei.

Banca ia in calcul veniturile nete care se obtin prin deducerea cosului de cheltuieli minime cu o valoare aproximativa de 300 lei pentru fiecare membru al familiei, din totalul veniturilor nete lunare.

In plus, pentru creditul destinat investitiilor imobiliare, perioada maxima de acordare a creditului a crescut de la 35 la 40 de ani, iar varsta solicitantului la data scadentei finale a creditului nu trebuie sa depaseasca 70 de ani.

Totodata, banca a redus avansul solicitat clientilor in cazul finantarilor pentru investitii imobiliare la 15%, de la 25%, astfel incat suma maxima finantata este de pana la 85% din valoarea imobilului achizitionat.

Pentru creditul de nevoi personale cu ipoteca Favorit Plus, odata cu aprobarea noilor norme, suma maxima acordata a crescut la 500.000 euro sau echivalent in lei, de la 150.000 euro, dar nu mai mult de 75% din valoarea de piata a garantiei. De asemenea, perioada maxima de acordare a acestui tip de credit a crescut de la 30 la 35 de ani.

MKB Romexterra Bank poate refinanta creditele sotului, respectiv sotiei solicitantului de credit, care se afla in derulare la alte banci sau institutii financiare.

MKB Romexterra Bank, subsidiara grupului financiar MKB - BayernLB, inregistra la finalul anului trecut active de 2 miliarde lei, in crestere cu 63% fata de 2006.

<a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.