MFP a atras un miliard de lei prin titluri la un an

Luni, 22 Noiembrie 2010, ora 17:09
1009 citiri
MFP a atras un miliard de lei prin titluri la un an

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a vandut luni certificate de trezorerie cu discont scadente la un an in valoare de 999,97 milioane de lei (232,78 milioane euro), la un randament mediu de 7,22% pe an, potrivit Bancii Nationale a Romaniei (BNR), informeaza NewsIn.

Valoarea anuntata initial a licitatiei era de 1 miliard de lei. Bancile au depus cereri de cumparare de peste 1,98 miliarde lei.

La licitatia anterioara cu scadenta la un an, din 8 noiembrie, Ministerul de Finante a vandut certificate de trezorerie cu discont scadente la un an in valoare de 999,98 milioane lei (233,25 milioane euro), la un randament mediu de 7,07%.

Ministerul Finantelor Publice vrea sa atraga 4,6 miliarde lei prin emisiuni de titluri de stat in luna noiembrie, in vederea finantarii deficitului bugetar si refinantarii datoriei publice, potrivit datelor ministerului.

MFP a atras 3,096 miliarde lei prin titluri de stat in luna octombrie, sub nivelul programat de 4,6 miliarde lei.

In trimestrul al treilea, MFP a reusit sa colecteze numai 6,52 miliarde lei din piata locala, cu mult sub nivelul programat de 13-15 miliarde lei.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#mfp, #emisiune, #obligatiuni, #valoare, #titluri , #stiri BNR