Leul se apreciaza pana la 4,2196 lei/euro

Joi, 25 Iunie 2009, ora 14:45
910 citiri
Leul se apreciaza pana la 4,2196 lei/euro

Cursul de referinta anuntat, joi, de BNR, de 4,2196 lei/euro, a scazut cu aproape un ban (0,21%) fata de nivelul din ziua precedenta, tendinta de apreciere resimtindu-se si la alte monede din regiune, iar plata taxelor si impozitelor pana pe 25 ale lunii a sporit, la randul sau, cererea de lei, precizeaza Newsin.

Miercuri, Banca Nationala a Romaniei (BNR) anuntase un curs de referinta de 4,2284 lei/euro.

"Cursul a fluctuat destul de putin, intr-un interval restrans, leul avand o usoara tendinta de apreciere. Pe piata monetara, se resimte o oarecare nervozitate, dobanzile fiind ceva mai ridicate decat dobanda cheie ca urmare a nevoii sporite de lei, probabil si pentru achitarea taxelor si impozitelor", a declarat, pentru NewsIn, un dealer bancar.

Astfel, leul s-a apreciat initial de la 4,2275 la 4,2190 lei/euro, dupa care a revenit la 4,22 lei/euro, iar la 14:40 bancile cumparau un euro cu 4,2195 lei si il vindeau cu 4,2245 lei.

In regiune, cursul zlotului a oscilat intre 4,5030 si 4,5371 zloti/euro, cu tendinta de apreciere a monedei poloneze, iar moneda ungureasca a castigat teren de la 278,60 la 26,31 forinti/euro.

Fata de moneda americana, in schimb, cursul de referinta afisat joi de BNR a crescut cu aproape 3 bani (0,94%), pana la 3,0249 lei/dolari, de la nivelul de miercuri, de 2,9968 lei/dolar.

Pe pietele internationale, cursul monedei americane a oscilat intre 1,3928 si 1,3982 dolari/euro, iar la 14:40, ora Romaniei, euro era cotat cu 1,3944 dolari.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de joi, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 9,47% pe an, usor sub cel din sedinta anterioara, de 9,49% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a scazut la 9,97% pe an, de la nivelul de miercuri, de 9,99% pe an.

Pe piata monetara, dobanzile la depozitele pentru o zi (de tip overnight) se mentin la 9,50-10% pe an, usor peste rata dobanzii de politica monetara, de 9,50% pe an, ca urmare a scaderii lichiditatii din piata odata cu inceperea unei noi perioade de constituire a rezervelor minime obligatorii.

 

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#apreciere, #curs, #dobanzi, #leu, #monede, #regiune , #stiri BNR