IMM-uri: BNR si bancile vor testa impactul suspendarii, pe 12 luni, a platii creditelor

Joi, 27 August 2009, ora 12:11
1200 citiri
IMM-uri: BNR si bancile vor testa impactul suspendarii, pe 12 luni, a platii creditelor

Bancile vor efectua, impreuna cu BNR, o serie de teste de impact asupra sistemului in ceea ce priveste volumul provizioanelor in cazul aplicarii masurii propuse de presedintele Senatului, de suspendare, pe 12 luni, a platii ratelor de capital din creditele pe termen mediu si lung ale IMM-urilor, transmite NewsIn.

"Consiliul de Administratie al Asociatiei Romane a Bancilor (ARB) a analizat, in sedinta de miercuri, 26 august, propunerea avansata de presedintele Senatului privind aplicarea unor masuri de suspendare, pe o perioada de 12 luni, a platii ratelor de capital din creditele pe termen mediu si lung acordate IMM-urilor si care, la data solicitarii suspendarii, nu sunt incluse in categoriile indoielnic sau pierdere", se arata intr-un comunicat al ARB.

La intalnire au participat si specialisti din Banca Nationala a Romaniei (BNR), din directiile de reglementare si supraveghere.

Astfel, reprezentantii comunitatii bancare, membri ai Asociatiei Romane a Bancilor, urmeaza sa fie consultati cu privire la oportunitatea adoptarii masurii propuse.

In plus, bancile vor efectua, impreuna cu BNR, "teste de impact asupra sistemului in ceea ce priveste volumul provizioanelor pe Standardele Romanesti de Contabilitate (RAS) si Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS) si privind lichiditatea sistemului in general".

De asemenea, "va fi stabilit volumul de restructurari de credite deja facute in sistem pe principii identice sau asemanatoare cu cele propuse", se mai precizeaza in comunicatul ARB.
Liderul PSD, Mircea Geoana, a prezentat marti, in urma unei intalniri cu reprezentantii BNR, ai Asociatiei Oamenilor de Afaceri si ARB, o serie de masuri privind suspendarea platii creditelor si aplicarea unor facilitati.

Prima masura invocata de presedintele Senatului priveste "suspendarea pentru o perioada de 12 luni a platii imprumutului principal catre banci pentru imprumutul pe termen mediu si lung". A doua se refera la "suspendarea pe o perioada de la 6 pana la 12 luni a imprumutului pentru operatiuni legate de leasing".

Geoana a mai propus prelungirea duratei maxime de plata a datoriilor restante din legea insolventei.

"Astazi, in Romania, la 90 de zile, conform legii insolventei, o firma in dificultate este executata de catre stat si evident de catre bancile comerciale. Propunerea noastra ar fi sa se mearga de la 90 la 180 de zile, termen in care o firma sa nu fie executata de catre stat sau de catre banci, sa fie cu titlu exceptional de 12 luni pana cand vom intra speram intr-o faza de relansare economica", spunea presedintele Senatului.


Vezi curs valutar BNR la zi pentru euro, dolar si alte valute



România, a șasea cea mai scumpă energie electrică pentru consumul casnic din UE, calculat la standardele puterii de cumpărare
România, a șasea cea mai scumpă energie electrică pentru consumul casnic din UE, calculat la standardele puterii de cumpărare
România a raportat în a doua parte a anului trecut un preț la energie electrică pentru uz casnic de 19,1 euro la 100 kWh, între ultimele cinci cele mai reduse din UE. Pe de altă parte,...
Un nou scandal pentru Guvern. Damen a dat in judecata Romania la o curte internationala de arbitraj
Un nou scandal pentru Guvern. Damen a dat in judecata Romania la o curte internationala de arbitraj
Premierul Marcel Ciolacu confirma faptul ca olandezii de la Damen au dat in judecata Romania, aratandu-se in acelasi timp optimist in ceea ce priveste rezolvarea pe cale amiabila a disputelor...
#Banci, #BNR, #dobanzi, #acord, #FMI, #imprumut, #bani, #criza, #economie, #IMM , #stiri BNR