Finantele au luat 50,5 milioane lei prin obligatiuni pe trei ani, la un randament mediu de 11,45%

Joi, 19 Martie 2009, ora 15:44
1442 citiri
Finantele au luat 50,5 milioane lei prin obligatiuni pe trei ani, la un randament mediu de 11,45%

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a plasat, joi, obligatiuni de tip benchmark cu scadenta la trei ani de 50,49 milioane lei (circa 11,8 milioane euro), randamentul mediu oferit fiind de 11,45% pe an, a anuntat Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Valoarea anuntata a licitatiei a fost de 250 milioane lei, iar randamentul maxim acceptat de Finante pentru obligatiunile cu maturitate la trei ani a fost de 11,50% pe an, potrivit comunicatului bancii centrale.

Ofertele totale depuse de banci, in valoare de 359,28 milioane lei (83,65 milioane euro), au depasit de sapte ori suma atrasa de minister.

La licitatia anterioara din 19 februarie, MFP a respins toate ofertele depuse de banci pentru obligatiuni de stat de tip benchmark pe trei ani, considerand ca randamentul cerut de acestea era prea mare.

MFP si-a propus sa obtina, in martie, 7,5 miliarde lei pentru finantarea si refinantarea datoriei publice prin sase licitatii, dupa ce in primele doua luni ale acestui an a reusit sa atraga in acest scop 12,7 miliarde lei.

Dupa cinci licitatii, Finantele au atras, deja, 7,3 miliarde lei in martie. Guvernul si-a propus, pentru acest an, un deficit bugetar de 2% din PIB, insa intre timp perspectivele economice s-au inrautatit, iar unii experti se asteapta ca deficitul public sa depaseasca cu mult estimarile guvernamentale.

#finante, # valoare, # randament, # obligatiuni, # deficit , #stiri BNR