Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Depozitele firmelor si populatiei au crescut cu 1,2% in mai fata de aprilie

Depozitele firmelor si populatiei au crescut cu 1,2% in mai fata de aprilie

Depozitele companiilor si populatiei au urcat in mai cu 1,2% comparativ cu aprilie si cu 2,7% fata de aceeasi luna din 2010, la 137 miliarde lei, pe fondul cresterii plasamentelor in moneda nationala, potrivit datelor BNR, citate de Mediafax.

In luna analizata, depozitele in lei ale firmelor si gospodariilor au crescut cu 2% raportat la aprilie si cu 6,2% comparativ cu mai anul trecut, la 112,8 miliarde lei, in timp ce plasamentele in valuta au scazut cu 0,3% si, respectiv, cu 3,1%, la 60 miliarde lei (exprimate in euro au scazut cu 1,4%, pana la 14,62 miliarde euro), se arata intr-un comunicat al BNR.

Defalcat, depozitele in lei ale populatiei au crescut comparativ cu aprilie cu 0,3%, pana la 66 miliarde lei. Fata de mai 2010, depozitele in lei ale gospodariilor populatiei au inregistrat o crestere de 5,1% (-3% in termeni reali).


In acelasi timp, plasamentele in lei ale persoanelor juridice (societati nefinanciare si institutii financiare nemonetare) au crescut cu 4,5%, pana la 46,78 miliarde lei.


La 31 mai 2011, depozitele in lei ale companiilor erau mai mari cu 7,7% (-0,6 la suta in termeni reali) fata de 31 mai anul trecut.


In ceea ce priveste economiile in valuta, exprimate in lei, acestea au crescut in mai, fata de aceeasi luna din 2010, cu 1,7% in cazul populatiei (exprimate in euro au urcat cu 3,1%), la 39 miliarde lei, dar s-au diminuat cu 10,9% in cazul persoanelor juridice (-9,7% exprimate in euro), la 21,19 miliarde lei.


Comparativ cu aprilie, in mai, depozitele populatiei au crescut cu 1,2%, iar cele ale companiilor s-au redus cu 3,1%. 



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 791 ori