Datoria externa totala a Romaniei a crescut cu 9% in primele sapte luni

Vineri, 10 Septembrie 2010, ora 15:32
1002 citiri
Datoria externa totala a Romaniei a crescut cu 9% in primele sapte luni

Romania inregistra la finalul lunii iulie a acestui an o datorie externa totala de 87,542 miliarde euro, in crestere cu 9,01% fata de finalul lui 2009, potrivit datelor publicate vineri de Banca Nationala a Romaniei (BNR), precizeaza NewsIn.

La sfarsitul anului trecut, Romania avea o datorie externa totala de 80,3 miliarde euro, potrivit datelor revizuite ale bancii centrale.

Datoria pe termen mediu si lung reprezenta 80,5% din totalul datoriei externe a Romaniei la 31 iulie 2010, potrivit datelor BNR, in crestere cu 7,3% fata de finalul lui 2009.

La randul sau, ponderea datoriei pe termen scurt a sporit usor, la 19,5%.

Astfel, la finalul lunii iulie, datoria externa pe termen mediu si lung a Romaniei insuma 70,49 miliarde euro, fata de 65,7 miliarde euro la 31 decembrie 2009, iar datoria pe termen scurt se cifra la 17,04 miliarde euro, cu 16,8% peste nivelul de la finalul lui decembrie, de 14,59 miliarde euro.

Datoria publica directa, ce include imprumuturi externe contractate direct de Ministerul de Finante si autoritatile locale, a crescut cu 2,59 miliarde euro in primele sapte luni, pana la 14,57 miliarde euro, in timp ce datoria externa garantata public a crescut cu 18,5%, la 1,79 miliarde euro.

In schimb, datoria externa negarantata public a scazut cu 699 milioane euro in primele sapte luni, la 38,57 miliarde euro.

Depozitele constituite pe termen mediu si lung in Romania de nerezidenti au crescut cu doar 60 milioane euro in primele sapte luni, la 7,30 miliarde euro.

Imprumuturile de la Fondul Monetar International (FMI) - in baza acordului stand-by cu Romania, exclusiv suma primita de Ministerul Finantelor Publice (MFP) de la FMI - insumau 8,24 miliarde euro la 31 iulie, in crestere cu 45%, de la 5,68 miliarde euro la finalul anului trecut, mai arata datele bancii centrale.

BNR a mai anuntat ca serviciul datoriei externe - pe termen scurt, mediu si lung - a insumat in primele sapte luni 20,08 miliarde euro, din care 12,29 miliarde euro pe partea datoriei pe termen scurt.

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu si lung a fost 32,3% in perioada ianuarie-iulie 2010, comparativ cu 33,1% in anul 2009.

Gradul de acoperire a fost 8,6 luni de importuri de bunuri si servicii la 31 iulie 2010, identic cu cel inregistrat la 31 decembrie 2009.

BNR precizeaza ca soldul datoriei externe este calculat pe baza cash, adica nu include dobanda acumulata si neajunsa la scadenta si nici alocarile de drepturi speciale de tragere (DST) de la FMI.

#datorie imprumuturi valoare bnr , #stiri BNR