Datoria externa totala a crescut cu 2,7%

Luni, 16 Mai 2011, ora 14:06
1144 citiri
Datoria externa totala a crescut cu 2,7%

Datoria externa inregistrata de Romania la finalul lunii martie s-a ridicat la 93,40 miliarde euro, in crestere cu 2,7% (2,49 miliarde euro) fata de finalul lui 2010, a anuntat luni Banca Nationala a Romaniei (BNR), conform NewsIn.

La finalul lui 2010, datoria externa totala a Romaniei se cifra la 90,91 miliarde euro, potrivit datelor revizuite ale BNR.

Datoria pe termen mediu si lung reprezenta 79,5% din totalul datoriei externe a Romaniei in ianuarie-martie 2011, arata datele provizorii ale BNR, iar ponderea datoriei pe termen scurt a scazut la 20,5%.

La finalul lunii martie, datoria pe termen scurt a Romaniei insuma 19,13 miliarde euro, in crestere cu 3,7% fata de nivelul de la finalul lui 2010, cand era de 18,44 miliarde euro.

Datoria pe termen mediu si lung a ajuns la 31 martie 2011 la 74,28 miliarde euro, fiind cu 2,5% mai mare decat la sfarsitul lui 2010, cand era de 72,47 miliarde euro.

Datoria publica directa, ce include imprumuturi externe contractate direct de Ministerul de Finante si autoritatile locale, a crescut cu 6,9% (1,1 miliarde euro) in primele trei luni fata de finalul lui 2010, pana la 17,13 miliarde euro, in timp ce datoria externa garantata public a coborat cu 4,1%, la 1,64 miliarde euro. Datoria externa negarantata public a scazut la 37,33 miliarde euro, de la 37,43 miliarde euro la finalul lui 2010.

Depozitele constituite pe termen mediu si lung in Romania de nerezidenti au crescut la 8,52 miliarde euro, de la 8,23 miliarde euro la 31 decembrie 2010.

Imprumuturile de la Fondul Monetar International (FMI) - in baza acordului stand-by cu Romania, exclusiv suma primita de Ministerul Finantelor Publice (MFP) de la FMI - insumau 9,67 miliarde euro la sfarsitul lui martie, de la 9,08 miliarde euro la finalul anului trecut, mai arata datele bancii centrale.

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu si lung a fost 17,9% in trimestrul I 2011, comparativ cu 33,3% in anul 2010. Gradul de acoperire a fost 8,2 luni de importuri de bunuri si servicii la 31 martie 2011, fata de 8,6 luni la 31 decembrie 2010.

#datoria externa, #bnr, #fmi , #stiri BNR