Cursul de schimb urca pana la 4,24 lei/euro

Vineri, 24 Aprilie 2009, ora 10:36
1240 citiri
Cursul de schimb urca pana la 4,24 lei/euro

Leul s-a apreciat in primele tranzactii de vineri, de la 4,25 la 4,24 lei/euro, in conditiile in care si alte valute din regiune, precum zlotul si forintul, au castigat brusc teren in fata euro, probabil si ca urmare a marcarilor de profit.

La 10:30, bancile cumparau euro cu 4,2370 lei si il vindeau cu 4,2410 lei.

"Cursul leului pare sa mearga usor in jos, impreuna cu valutele din regiune, probabil si pe seama unor marcari de profituri dupa deprecierile anterioare", a comentat dealerul Bancii Transilvania Florin Bota.

Zlotul s-a depreciat initial de la 4,4950 la 4,51 zloti/euro, dupa care s-a apreciat brusc pana la 4,4830 zloti/euro, iar moneda ungureasca s-a depreciat de la 298,50 la 299,20 forinti/euro, dupa care a castigat teren pana la 297,20 forinti/euro.

Pe pietele internationale, dolarul s-a depreciat treptat de la 1,3114 la 1,3199 dolari/euro, iar la 10:30, ora Romaniei, euro era cotat la 1,3193 dolari/euro.

Pe piata monetara, dobanzile la depozitele pentru o zi de tip overnight au urcat la 11-12% pe an de la 6-7% pe an, cat ajunsesera pe 23 aprilie, in ultima zi de constituire a rezervelor minime obligatorii din aceasta luna. Odata cu inceperea unei noi perioade de constituire, cererea de lei a crescut, iar dobanzile au depasit lejer nivelul dobanzii de politica monetara, de 10% pe an.

#leu, #moneda nationala, #euro, #curs, #valutar, #bnr, #dobanzi , #stiri BNR