Curs valutar: 4,21 lei/euro

Miercuri, 08 Iulie 2009, ora 18:07
1254 citiri
Curs valutar: 4,21 lei/euro

Moneda nationala a recuperat, pe finalul zilei, o parte din terenul pierdut pe parcursul sedintei valutare de miercuri, cursul valutar coborand la cotatii apropiate de 4,21 lei/euro, in ton cu miscarea inregistrata si de zlot si forint, precizeaza NewsIn.

"Piata e amortita, fara directie pe leu, in vreme ce volatilitatea pe zlot si forint e putin mai ridicata. Oricum, evolutia monedelor emergente din regiune e corelata cu tendinta indicilor bursieri", a declarat, pentru NewsIn, un dealer bancar.

In primele tranzactii, leul s-a depreciat de la 4,2140 la 4,2190 lei/euro, iar dupa ora 10:00 a fluctuat in apropiere de 4,2140 lei/euro, cu tendinta de depreciere. Dupa ora 16, insa, leul si-a reluat aprecierea, iar la 16:50 bancile cumparau un euro cu 4,2110 lei si il vindeau cu 4,2190 lei.

In regiune, zlotul polonez s-a depreciat initial de la 4,4080 la 4,4373 unitati/euro, iar pe finalul zilei s-a apreciat la cotatii de 4,4060 zloti/euro, iar forintul unguresc a pierdut teren de la 275,60 la 278,85 unitati/euro, dupa care a revenit la 276 forinti/euro.

Cursul BNR afisat miercuri, un curs de referinta de 4,2170 lei/euro, cu aproape un ban (0,17%) mai ridicat decat cel de marti, de 4,2100 lei/euro.

Fata de moneda americana, cursul de referinta anuntat de BNR a urcat cu peste un ban (0,51%), pana la 3,0289 lei/dolari, de la nivelul de marti, de 3,0135 lei/dolar.

Pe pietele internationale, cursul dolarului american a oscilat intre 1,3859 si 1,3938 dolari/euro, iar la 16:50, euro era cotat cu 1,3915 dolari.

Cursul BNR afisat, miercuri, a avut un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 8,82% pe an, in usoara scadere fata de cel din sedinta anterioara, de 8,89%, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a coborat la 9,32%, de la nivelul de marti, de 9,39% pe an.

Pe piata monetara, dobanzile la depozitele pentru o zi (de tip overnight) au coborat la 8,80-9,30% pe an, incadrand dobanda de politica monetara, de 9% pe an.

#banca, #bnr, #curs, #leu, #moneda , #stiri BNR