BNR urmareste "cu preocupare" dezbaterile pe marginea OUG 50/2010

Miercuri, 06 Octombrie 2010, ora 15:15
1697 citiri
BNR urmareste "cu preocupare" dezbaterile pe marginea OUG 50/2010

Banca Nationala a Romaniei (BNR) ramane preocupata de discutiile din Parlament pe marginea OUG 50/2010 cu privire la creditele pentru consumatori, iar solutia finala va fi supusa unei evaluari din punctul de vedere al stabilitatii sistemului bancar, a declarat viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, potrivit Newsin. 

"Deocamdata, proiectul a fost discutat intr-o comisie de aviz. Comisia de fond este Comisia de Buget-Finante si aici si dimensiunea juridica va fi semnificativa, pentru ca este vorba de definirea notiunii de retoactivitate, o chestiune care tine de adanci dezbateri din doctrina.

Tine si de discutii care s-au purtat si la Bruxelles la momentul adoptarii directivei respective. Ramane de vazut cum se va pronunta Parlamentul. Privim cu preocupare evolutia dezbaterilor pe acest proiect, ca si procedura Comisiei Europene de pre-infringement anuntata", a precizat miercuri Bogdan Olteanu.

Acesta a spus ca legiuitorul este cel care va lua decizii si ca abia dupa adoptarea lor se va realiza o analiza a impactului acestora.

"Deciziile trebuie luate in limitele Constitutiei, in limitele legislatiei europene si, in masura in care vom vedea aceste decizii, vom evalua si impactul lor asupra stabilitatii financiare, dar pana nu le vedem si atat timp cat sunt la stadiul de discutii, nu putem sa emitem noi un punct de vedere asupra opiniilor Parlamentului", a spus Olteanu.

Potrivit lui Olteanu, discutii pe marginea OUG 50 s-au purtat si la BNR, cu reprezentantii mediului bancar si ai Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului, dar fara prea mare succes.

"Sunt cateva chestiuni de interpretare care urmeaza sa fie clarificate. Noi le-am ridicat si intr-o dezbatere in noiembrie anul trecut aici la Banca Nationala, inainte de adoptarea ordonantei de urgenta, cand am invitat reprezentantii ANPC, reprezentantii mediului bancar pentru consultari.

La momentul acela, punctele de vedere au fost poate prea contondente si nu s-a putut ajunge la un consens. Mediul bancar isi face lobby la Parlament si este dreptul sau. O face transparent si salut acest lucru. La rindul sau, initiatorul isi va sustine punctul de vedere si asteptam din partea Parlamentului o solutie finala.

Aceasta solutie va fi supusa ulterior si evaluarii noastre, in special in ceea ce priveste chestiunile de stabilitate", a mai declarat Olteanu.

Vezi si:

Iulian Urban, OUG 50/2010: dupa prima banca suspendata, celelalte isi vor baga mintile in cap

Pontul Valutar, cu Dragos Cabat: Cand apelam la refinantarea creditului?

OUG 50/2010: Ce mai pot face clientii? Ce risca bancile?

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#bnr, #oug 50/2010, #credite , #stiri BNR