BNR: rata anuala a inflatiei va urca la 7,8%

Miercuri, 04 August 2010, ora 23:42
1490 citiri
BNR: rata anuala a inflatiei va urca la 7,8%

Majorarea taxei pe valoarea adaugata (TVA) incepand cu 1 iulie 2010 va duce la o crestere semnificativa, dar temporara, a indicelui preturilor de consum, proiectiile indicand pentru sfarsitul acestui an o rata anuala a inflatiei de circa 7,8%, se arata intr-un comunicat al BNR, preluat de Newsin. 

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, declarase la inceputul lunii iulie ca majorarea TVA la 24% ar transmite aritmetic un avans de circa 3,9 procente asupra inflatiei, si chiar daca BNR nu-si modifica tinta, prognoza urca la 8%.

"Desi rata anuala a inflatiei a scazut la nivelul de 4,38% in luna iunie, comparativ cu 4,42% in luna mai si 5,2% in ianuarie, iar rata anuala a inflatiei de baza CORE2 ajustate s-a mentinut in jurul nivelului de 2% in prima jumatate a acestui an, majorarea taxei pe valoarea adaugata incepand cu 1 iulie 2010 va provoca o crestere semnificativa, dar temporara, a indicelui agregat al preturilor de consum.

Astfel, proiectiile indica pentru sfarsitul acestui an o rata anuala a inflatiei de circa 7,8%", se arata in comunicat.

"Pe fondul persistentei deficitului de cerere agregata este de asteptat ca, pe masura disiparii efectului de runda intai al cresterii TVA, traiectoria inflatiei preturilor de consum sa se inscrie pe o curba descendenta, ajungand in apropierea tintei de 3% la sfarsitul anului 2011", se mai spune in comunicat.

BNR anunta ca revenirea inflatiei pe aceasta traiectorie descendenta depinde insa de contracararea eventualelor efecte de runda a doua ale majorarii TVA, alaturi de diminuarea incertitudinilor privind implementarea reformelor structurale si a masurilor de consolidare fiscala.

"In aceste conditii, CA al BNR a decis mentinerea ratei dobanzii de politica monetara la nivelul de 6,25% pe an si a nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si, respectiv, in valuta ale institutiilor de credit.

De asemenea, in contextul diminuarii incertitudinilor legate de criza financiara regionala si al relativei normalizari a situatiei pe pietele monetara si valutara, CA al BNR a hotarat gestionarea adecvata a lichiditatii din sistemul bancar", se arata in raport.

Prin deciziile adoptate se urmareste asigurarea unor conditii monetare reale in sens larg corespunzatoare ancorarii ferme a anticipatiilor inflationiste si mentinerii ratei anuale a inflatiei, recalculate prin eliminarea efectului de runda intai al majorarii TVA, pe o traiectorie compatibila cu atingerea tintelor de inflatie pe termen mediu.

"In acest context, CA al BNR reitereaza ca reintrarea inflatiei pe o traiectorie descendenta si reluarea pe baze sustenabile a cresterii economice depind in mod critic de implementarea ferma a masurilor de consolidare fiscala, a reformelor structurale si de cresterea gradului de absorbtie a fondurilor europene, conform angajamentelor asumate in cadrul aranjamentului multilateral de finantare externa cu Uniunea Europeana, Fondul Monetar International si alte institutii financiare internationale", arata documentul.

BNR a anunta ca monitorizeaza cu vigilenta evolutiile interne si ale mediului economic international, astfel incat, prin utilizarea adecvata a instrumentelor de care dispune, sa asigure realizarea si mentinerea stabilitatii preturilor pe termen mediu si a stabilitatii financiare.

Consiliul de Administratie al BNR a analizat si aprobat Raportul trimestrial asupra inflatiei, document care evalueaza contextul macroeconomic recent, analizeaza perspectivele inflatiei si identifica principalele provocari si constrangeri cu care politica monetara se va confrunta in perioada urmatoare.

Raportul va fi prezentat publicului intr-o conferinta de presa in data de 6 august 2010. Potrivit calendarului anuntat, urmatoarea sedinta a CA al BNR dedicata politicii monetare va avea loc in data de 29 septembrie 2010. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Cum a anunțat scumpirea dulciurilor sfârșitul unei epoci într-una dintre marile economii globale
Cum a anunțat scumpirea dulciurilor sfârșitul unei epoci într-una dintre marile economii globale
După criza cauzată de pandemia de coronavirus, inflația galopantă a afectat chiar și una dintre cele mai rezistente economii ale lumii. Pentru Japonia, șocul a început în 2022, când o...
#bnr, #rata anuala, #inflatie, #mugur isarescu , #stiri BNR