BNR poate absorbi socul retragerii bancilor grecesti din Romania - JPMorgan

Joi, 23 Iunie 2011, ora 14:47
1732 citiri
BNR poate absorbi socul retragerii bancilor grecesti din Romania - JPMorgan

Analistii din cadrul JPMorgan sustin ca sectorul bancar din Romania nu ar fi afectat daca bancile grecesti prezente pe piata locala s-ar retrage, intrucat autoritatile dispun de resursele necesare pentru a prelua aceste subsidiare si a le vinde mai tarziu altor grupuri financiare, anunta Mediafax.

Nu consideram ca o posibila iesire a bancilor grecesti din Romania ar fi o problema majora pentru sectorul bancar al tarii, tinand cont de faptul ca finantarea de la bancile-mama din Grecia se ridica la numai 3,5% din PIB (...) 

Autoritatile au resursele necesare sa preia subsidiarele si sa le vanda mai tarziu catre alte grupuri financiare straine (...) Rezervele bancii centrale, de aproape 30% din PIB, sunt suficiente pentru a acoperi orice posibila retragere de fonduri", se arata intr-un raport transmis joi de JPMorgan Chase Bank, Londra. 

Analistii noteaza ca Banca Nationala a Romaniei poate gestiona riscurile legate de bancile grecesti, iar subsidiarele respective nu au expunere proprie pe datoria de stat a Greciei si, in plus, sunt bine capitalizate.

Problemele din Grecia au lovit intr-adevar leul in ultima perioada, insa moneda a fost afectata si de cresterea aversiunii investitorilor fata de risc la nivel global, noteaza JPMorgan.

Banca anticipeaza ca leul va reveni in viitorul apropiat la cursul de 4,1 lei/euro atins inainte de actuala perioada de depreciere. Moneda nationala a avut cele mai slabe performante din regiune, dar a scazut exagerat de mult, considera analistii institutiei financiare.

In privinta perspectivelor economice, JPMorgan estimeaza ca PIB-ul Romaniei va creste cu 2% in acest an si cu 4% in 2011, cel mai mare risc pentru economia romaneasca fiind incetinirea recenta a activitatii economice globale.

#bnr, #retragere banci grecesti, #banca grecia, #grecia , #stiri BNR