BNR estimeaza inflatia la 5,1% pentru finalul anului

Joi, 05 Mai 2011, ora 12:13
1701 citiri
BNR estimeaza inflatia la 5,1% pentru finalul anului

Banca Nationala a Romaniei (BNR) si-a revizuit in urcare prognoza de inflatie pentru finalul acestui an, la 5,1%, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, in conditiile in care anterior estima un nivel al ratei inflatiei de 3,6%, transmite NewsIn.

Pentru sfarsitul anului 2012, BNR estimeaza o rata anuala a inflatiei de 3,6%, de la 3,2% cat era estimarea anterioara.

"Prognoza de 5,1% pentru sfarsitul acestui an nu cuprinde, pentru ca nu s-a putut face evaluarea, majorarea care ar avea loc in toamna la energia termica", a mentionat Isarescu.

Guvernatorul a precizat ca prin comunicatul transmis in urma cu doua zile de BNR, in care se arata ca inflatia anuala va fi in crestere pana in vara acestui an, nu inseamna ca banca centrala se asteapta si la o accentuare a cresterii preturilor.

El a explicat ca avansul ratei anuale a inflatiei se datoreaza efectului de baza negativ, respectiv raportarea cresterilor lunare din prima parte a anului la cele din anul anterior, care au fost mult mai mici.

In urma cu doua zile, dupa sedinta de politica monetara, BNR a trimis un comunicat in care arata ca rata anuala a inflatiei va continua sa creasca in al doilea trimestru si nu va reveni in acest an in intervalul tintit, de 2 - 4%, ci doar in cursul anului 2012, ceea ce inseamna ca banca centrala va rata tinta pentru al cincilea an consecutiv.

"Prognoza actualizata a evolutiilor macroeconomice releva o crestere temporara a ratei anuale a inflatiei in trimestrul doi, ca urmare a socurilor induse de factori aflati in afara sferei de influenta directa a gestiunii cererii agregate realizata prin instrumentele bancii centrale, in special a presiunilor generate - similar cazului majoritatii economiilor emergente - de evolutia preturilor internationale ale produselor alimentare si combustibililor", potrivit comunicatului.

Rata anuala a inflatiei a crescut de la 7,6% in februarie pana la 8,01%, nivelul maxim inregistrat dupa luna august 2008.

#bnr, #estimare inflatie, #estimarea inflatie isarescu, #mugur isarescu, #prognoza inflatie , #stiri BNR