BNR cere intarirea politicii fiscale si reforme structurale pentru a combate inflatia

Luni, 04 Februarie 2008, ora 17:19
1029 citiri
BNR cere intarirea politicii fiscale si reforme structurale pentru a combate inflatia

Politica monetara a Bancii Nationale a Romaniei (BNR) trebuie sprijinita prin intarirea politicii fiscale si de venituri a Guvernului si prin reforme structurale, in special pe piata muncii, pentru a ancora eficient asteptarile inflationiste ale firmelor si populatiei, spune, luni, banca centrala.

"Implementarea unor masuri de intarire a politicii fiscale si de venituri si intensificarea reformelor structurale, in special a celor ce privesc piata muncii, sunt esentiale pentru asigurarea unei ancorari eficace a anticipatiilor agentilor economici si populatiei si atingerea intr-o maniera sustenabila a obiectivelor de dezinflatie pe termen mediu", se arata in comunicatul de luni al bancii centrale, care anunta in mod detaliat deciziile de politica monetara ale boardului BNR si comentariile acestuia.

Deciziile de luni ale BNR, de a majora dobanda cheie cu un punct procentual la 9% si de a cere provizioane mai mari la creditele in valuta bancilor comerciale, dar si institutiilor financiare nebancare (IFN), sunt vazute ca mijloace de a tempera consumul - considerat "nesustenabil" - din Romania.

Conjunctural, BNR se confrunta cu o combinatie de factori care au inrautatit perspectiva privind inflatia, in contextul in care salariile continua sa se majoreze in ritm sustinut, creditele date de banci populatiei si firmelor cresc rapid - accentuand deficitul extern, iar guvernul si-a programat un deficit bugetar aflat de pragul admis prin tratatul de la Maastricht, miscare deja traditionalain Romania intr-un an electoral.

"Perspectiva pe termen scurt a inflatiei s-a inrautatit, in contextul amplificarii riscurilor macroeconomice, cu precadere a celor legate de propagarea majorarilor de venituri ale populatiei si de cresterea cheltuielilor publice in perioada electorala", spune comunicatul bancii centrale, care tine sa aminteasca si de deprecierea leului din ultima perioada, pe care o asociazacu ingrijorarile jucatorilor straini si apetitului mai mic al acestora pentru plasamente considerate mai riscante.

Astfel, creditul neguvernamental - care insumeaza imprumuturile acordate firmelor si populatiei - a crescut cu 60,4% in 2007 pana la 148,2 miliarde lei (41 miliarde euro), cel mai mare avans fiind inregistrat in 2007 de imprumuturile in valuta catre populatie - de 134,4% pana la 37,9 miliarde lei (echivalentul a 10,5 miliarde euro), potrivit statisticilor BNR.

In acelasi timp, salariul mediu net a urcat cu 23,5% in intervalul noiembrie 2006-noiembrie 2007 pana la 1.121 lei (323 euro), arata ultimele date publicate de Institutul National de Statistica.

"In aceste conditii, BNR reafirma ca va monitoriza vigilent evolutiile indicatorilor macroeconomici, astfel incat prin adecvarea instrumentelor sale sa contracareze presiunile inflationiste in vederea reintrarii sustenabile cat mai rapide pe traiectoria dezinflationista anuntata pe termen mediu", mai arata documentul bancii centrale.

BNR isi reafirma ambitia de a-si atinge tinta de inflatie pe 2008, dupa ratarea celei de anul trecut

BNR tine sa precizeze ca readuca inflatia pe o traiectorie descendenta si sa-si atinga tinta de inflatie pe 2008, de 3,8% plus sau minus 1%, dupa ratarea - si inca semnificativa - a celei din 2007.

Astfel, inflatia de la finalul anului trecut - de 6,57% - a depasit cu peste un punct si jumatate marja superioara a intervalului de 3-5% care incadra tinta BNR, de 4%.

"BNR reitereaza ca urmareste utilizarea tuturor instrumentelor aflate la dispozitia sa pentru reincadrarea cat mai rapida, de o maniera sustenabila, pe traiectoria anuntata de dezinflatie pe termen mediu", anunta comunicatul BNR.

Astfel, inasprirea treptata a politicii monetare, care a dus dobanda cheie de la 7% in octombrie la 9% in prezent - dupa trei majorari consecutive al principalului instrument al politicii monetare - este motivata de BNR prin necesitatea revenirii la o tendinta de temperare a inflatiei "compatibila cu realizarea obiectivelor de dezinflatie pe termen mediu si a progreselor in procesul de convergenta nominala si reala".

Banca centrala indica din nou spre deficitul extern, principala vulnerabilitate a economiei romanesti

BNR explica, de altfel, necesitatea masurilor de politica monetara si prin deficitul extern, care "se plaseaza la niveluri dificil de sustinut in contextul incertitudinilor crescute ce afecteaza mediul economic international".

Pe de alta parte, masurile BNR vizeaza si stimularea economisirilor - "o masura fundamentala de corectie pe termen mai indelungat a deficitului extern prin insasi reducerea treptata a dezechilibrului dintre investitii si economisiri", spune comunicatul BNR.

BNR vede riscuri sporite in contextul turbulentelor internationale

Joi, 7 februarie, BNR va prezenta, intr-o conferinta de presa, noul Raport trimestrial asupra inflatiei, care "prezinta o evaluare a contextului macroeconomic recent, intern si international, analizeaza perspectivele inflatiei si identifica principalele provocari si constrangeri cu care politica monetara se va confrunta in perioada urmatoare".

Comunicatul de luni anunta ca prognoza actuala a evolutiilor macroeconomice pe termen mediu, ce va fi prezentata in raport, indica riscuri similare cu cele din prognoza anterioara, publicata la inceputul lui noiembrie 2007.

"Este de mentionat insa ca o eventuala materializare a acestor riscuri ar putea avea consecinte mai severe in contextul economic international actual", tine,insa, sa avertizeze BNR.

In conferinta de presa din 7 februarie 2008 va fi anuntat si calendarul pe urmatoarele 12 luni al intalnirilor consiliului de administratie al BNR dedicate politicii monetare.

<a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.