BNR: Ce datorie externa avea Romania la inceput de 2015

Vineri, 10 Aprilie 2015, ora 12:08
7690 citiri
BNR: Ce datorie externa avea Romania la inceput de 2015
Foto: Money.CNN

Datoria externa totala a Romaniei a scazut cu 676 de milioane euro pana la 93.626 de milioane de euro in perioada ianuarie - februarie 2015, iar contul curent al balantei de plati a inregistrat un excedent de 285 milioane euro, se arata intr-un raport al Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

In aceeasi perioada a anului 2014 balanta de plati arata un deficit de 201 milioane euro, insa schimbarea s-a realizat pe fondul reducerii deficitului inregistrat de balanta veniturilor primare (cu 248 milioane euro), al majorarii excedentului balantei bunurilor si serviciilor (cu 102 milioane euro) si al transformarii deficitului balantei veniturilor secundare in excedent, se arata in comunicatul BNR.

In 2015, investitiile directe ale nerezidentilor in Romania (date estimate) au insumat 409 milioane euro, din care participatiile la capital (inclusiv profitul net estimat) au inregistrat 358 milioane euro, iar creditele intragrup 51 milioane euro (net).

Datoria externa: A scazut pe termen lung, a crescut pe termen scurt

Datoria externa pe termen lung a insumat 74.560 milioane euro la 28 februarie 2015 (79,6% din total datorie externa), in scadere cu 1,5 la suta fata de 31 decembrie 2014.

Datoria externa pe termen scurt a inregistrat la 28 februarie 2015 nivelul de 19.066 milioane euro (20,4% din total datorie externa), in crestere cu 2,6 la suta fata de 31 decembrie 2014.

In perioada analizata, datoria externa totala a scazut cu 676 milioane euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 48,5 la suta in perioada ianuarie - februarie 2015, comparativ cu 37,3 la suta in anul 2014. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri si servicii a fost 7,0 luni la 28 februarie 2015, comparativ cu 6,9 luni la 31 decembrie 2014.

Europenii și economia pe muchie de cuțit a României. Detaliile care ne fac vulnerabili în fața oricărui șoc extern
Europenii și economia pe muchie de cuțit a României. Detaliile care ne fac vulnerabili în fața oricărui șoc extern
Ultimul raport axat pe evoluția vulnerabilităților economiei române este o analiză la rece a situației țării noastre din prezent. În spatele cifrelor și al predicțiilor încărcate de...
#datorie externa romania, #datorie romania , #stiri BNR