BNR: bancile continua "normalizarea" dobanzilor

Joi, 03 Februarie 2011, ora 16:44
770 citiri
BNR: bancile continua "normalizarea" dobanzilor

Banca Nationala a Romaniei (BNR) sustine ca nivelul ratelor dobanzilor practicate de banci in relatiile cu clientii nebancari inregistreaza o tendinta de normalizare, in paralel cu ameliorarea conditiilor de lichiditate de pe piata monetara, informeaza Mediafax.

"Analiza indicatorilor statistici releva persistenta deficitului de cerere agregata, mentinerea la niveluri sustenabile a deficitului de cont curent si ramanerea in teritoriu negativ a dinamicii anuale reale a creditului acordat sectorului privat. In acelasi timp insa, se remarca continuarea tendintei de normalizare a nivelului ratelor dobanzilor practicate de banci in relatiile cu clientii nebancari, in paralel cu ameliorarea conditiilor lichiditatii de pe piata monetara", potrivit comunicatului detaliat transmis de BNR dupa sedinta de politica monetara.

Pe de alta parte, CA al bancii centrale nota, dupa sedinta din luna ianuarie, ca ecartul se mentine semnificativ intre "nivelurile ratelor dobanzilor interbancare si ale celor pentru imprumuturile acordate companiilor si populatiei", desi situatia lichiditatii din sistemul bancar se imbunatateste "persistent".

Potrivit datelor publicate de BNR, dobanzile au scazut anul trecut mai accelerat la credite decat la depozite, atat la lei, cat si la euro, reducerile fiind de pana la 5,89 puncte procentuale pentru moneda locala si de maxim 1,6 puncte in cazul euro.

Banca centrala nu publica dobanda anuala efectiva pentru creditele in derulare, ci doar dobanzile nominale raportate de banci, iar DAE este calculata numai la imprumuturile noi pentru locuinte si consum acordate populatiei.

De asemenea, diferenta intre dobanda medie la depozitele (noi si in sold) si rata de politica monetara s-a redus de la 1,4 - 1,7 puncte in decembrie 2009 la 0,09 - 0,45 puncte la finele anului trecut.

Bancile au plasat anul trecut la BNR in cadrul facilitatii de depozite pe o zi, in total 387,29 miliarde de lei, de aproape sapte ori mai mult decat in 2009, ceea ce indica un un excedent de lichiditate mediu zilnic de 1,06 miliarde lei.

Consiliul de Administratie al BNR a decis, joi, sa mentina dobanda de politica monetara la minimul istoric de 6,25%, pentru a sasea sedinta consecutiva, precum si ratele pentru rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si in valuta la 15% si, respectiv, 25%.

#bnr, #dobanda depozite, #nivelul ratelor dobanzilor , #stiri BNR