BNR ar putea reduce rata dobanzii in acest an cu 0,5 puncte, la 8,25%

Miercuri, 07 Februarie 2007, ora 04:08
753 citiri

Banca Nationala a Romaniei (BNR) ar putea reduce in acest an rata dobanzii cu 0,5 puncte, fata de nivelul actual de 8,75%, insa o decizie in acest sens va fi luata in functie de evolutia preturilor de consum, apreciaza analistii Bank Austria Creditanstalt (BA-CA).

"Anticipam o reducere a dobazii de 0,5 puncte, avand in vedere ca banca centrala incepe sa fie ingrijorata de aprecierea monedei nationale, aceasta actiune urmand sa fie determinata insa de evolutia inflatiei. Dupa ce procesul de dezinflatie a avut succes in 2006, presiunile asupra cererii si ofertei, generate de aderarea la UE si de cresterea cheltuielilor ar putea compromite aceste eforturi", se arata intr-un raport al BA-CA.

Urmatoarea sedinta a Consiliului de Administratie al BNR, in cadrul careia se va discuta si problema ratei dobanzii, va avea loc vineri.

Pentru sfarsitul acestui an, analistii BA-CA anticipeaza o rata a inflatiei de 4,8%, in scadere fata de nivelul de 4,87% inregistrat in decembrie 2006.

Ritmul de crestere a preturilor de consum va incetini in urmatorii doi ani la 4,2%, respectiv, 3,8%.

BNR a stabilit pentru 2007 o tinta de inflatie de 4%, plus/minus un punct procentual. La inceputul acestui an, mai multi analisti romani estimau ca inflatia din acest an va depasi nivelul din 2006 si se va plasa in partea superioara a intervalului BNR.

Tot in raportul prezentat marti, analistii BA-CA estimeaza o crestere economica de 6% in acest an, ritm inferior celui de anul trecut, de 7,8%.

Nivelul anuntat de BA-CA pentru anul trecut este inferior celui anticipat de Comisia Nationala de Prognoza, de 8%.

Ritmul de crestere economica va incetini la 5,5% in 2008 si la 5% in anul urmator, potrivit estimarilor BA-CA.

Valoarea nominala a Produsului Intern Brut (PIB) va ajunge la 107,7 miliarde de euro, comparativ cu 93,2 miliarde de euro in 2006, se spune in raport.

Avansul PIB pe cap de locuitor este prognozat la 15,9%, la 5.020 euro. Valoarea va creste la 5.550 euro in 2008 si la 6.040 in 2009.

Pentru luna decembrie, analistii anticipeaza aprecierea monedei nationale la 3,37 lei/euro, pentru ca in urmatorii doi ani sa se deprecieze la 3,39 lei/euro, respectiv, 3,42 lei/euro.

"Instabilitatea politica, deteriorarea balantei externe, alaturi de posibile schimbari in sentimentul regional s-ar putea reflecta in aparitia de presiuni pentru deprecierea monedei nationale", se arata in raport.

Analistii atrag insa atentia asupra deficitului de cont curent, care va continua sa se adanceasca, de la 11% din PIB in 2006, la 11,5% in 2007. Economistii sunt insa mai optimisti in ceea ce priveste urmatorii doi ani, prognozand niveluri de 11,2%, respectiv, 10% din PIB.

"Deteriorarea deficitului de cont curent are la baza cresterea importurilor, insa o buna parte a acestui deficit continua sa fie acoperita de investitii", se spune in raport.

Ponderea investitiilor straine directe in PIB va avea o tendinta descendenta in urmatoarea perioada, coborand de la 5,2% din PIB in acest an la 4,1% in 2009.

Deficitul bugetar este estimat de BA-CA la 2,3% din PIB, sub nivelul anticipat de autoritatile romane, de 2,8% din PIB. Pentru 2008 si 2009, analistii prognozeaza deficite egale, de 2,4% din PIB.

"Avand in vedere modul prudent de planificare a cheltuielilor de pana acum, credem ca deficitul va fi sub tinta de 2,8%. Cea mai mare parte a cheltuielilor aferente acestui an vor fi destinate infrastructurii", se mai spune in raport.

<b>Bloombiz</b>
(Sursa: <a href=http://www.mediafax.ro/ target=_blank>Mediafax</a>)