BNR amenajeaza spatii pentru fumatori in sediul central. Vezi valoarea contractului

Vineri, 06 Decembrie 2013, ora 13:09
2033 citiri
BNR amenajeaza spatii pentru fumatori in sediul central. Vezi valoarea contractului

Banca Nationala a Romaniei intentioneaza sa amenajeze spatii pentru fumatori la etajele II, III si IV in sediul central, si vrea sa achizitioneze in acest sens sase cabine speciale, printr-un contract cu o valoare estimata la 401.000 lei, fara TVA.

Spatiile vor fi amplasate in cladirea BNR din Strada Doamnei, la etajele II, III si IV, cate unul la fiecare capat al coridoarelor principale.

Banca centrala a cerut oferte pentru cabine de fumat dotate cu echipamente performante de tratare, purificare avansata si conditionare a aerului, fara unitate exterioara.

Cabina va avea o capacitate minima de sapte persoane.

"Ansamblul va avea un design modern, va fi prevazut cu o usa si sistem de iluminat propriu si nu va depasi dimensiunile in plan precizate. Usa de acces va fi culisanta, automata. Partile fixe vor fi executate din sticla clara/transparenta de circa 10 mm grosime, finisata si securizata. Profilele metalice vor fi din aluminiu, cu aspect de metal satinat. Sistemul de purificare va fi de tip multi-filtru, profesional, functionand pe principiul electrostatic si pe baza de carbune activ. Sistemul va avea o eficienta maxima la eliminarea fumului/ mirosului de tigara, a particulelor de nicotina si formaldehida din aer", se arata in caietul de sarcini.

Termenul de furnizare (inclusiv montaj, racordare, punere in functiune si instruire) este de maxim o luna de zile de la predarea amplasamentului.

Contractul, finantat din fonduri proprii, va fi atribuit prin licitatie deschisa, pentru pretul cel mai scazut. Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare a fost stabilit la 27 decembrie.

In prezent, in sediul central al institutiei fumatul este permis intr-un spatiu similar amenajat la parter.

#contract BNR, #spatii fumatori BNR, #sediu central BNR , #stiri BNR