BNR a imprumutat patru banci cu 366 milioane lei, prin repo

Luni, 27 Mai 2013, ora 15:41
1466 citiri
BNR a imprumutat patru banci cu 366 milioane lei, prin repo

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a imprumutat luni patru banci cu 365,9 milioane lei, prin operatiunea repo saptamanala, sub suma acordata saptamana trecuta.

Saptamana trecuta, trei banci au imprumutat 681 milioane lei, prin operatiunea repo.

Prin licitatiile repo, BNR ofera lichiditate bancilor comerciale si preia in schimb titluri de stat, la dobanda de politica monetara, de 5,25% pe an. Banii sunt imprumutati, de regula, pentru o saptamana.

Dobanzile practicate luni de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o saptamana se plasau la 4,24 - 4,74% pe an.

Incepand din luna martie, BNR nu a mai limitat imprumuturile acordate bancilor comerciale prin licitatiile repo, iar sumele au variat intre 178,3 milioane lei si 7,33 miliarde lei.

In perioada octombrie 2012 - februarie 2013 banca centrala a limitat sumele imprumutate prin licitatiile repo. Reluarea plafonarii a venit intr-un moment in care cursul urcase pe piata interbancara peste 4,59 lei/euro si se indrepta spre maximele istorice. Sumele imprumutate de BNR in cadrul licitatiilor repo au variat in perioda octombrie - febuarie intre 4 miliarde lei si 11 miliarde lei.

In acelasi timp, sumele solicitate de banci in cadrul licitatiilor repo au fost cuprinse intre 12,73 miliarde lei si un record de 38,49 miliarde lei. Volumele ridicate solicitate de banci nu au reflectat fidel nevoia de lichiditate a acestora, din cauza ca la licitatiile plafonate sumele sunt acordate pro-rata, in functie de un indice rezultat in urma impartirii umelor subscrise si a valorii prezentate de banca centrala.

Astfel, cand BNR anunta un plafon bancile liciteaza valori mai ridicate pentru a se asigura ca primesc cat mai mult din sumele vizate.

#licitatie repo BNR, #imprumuturi repo banci, #lichiditate banci Romania , #stiri BNR