BNR: 1,25 mil. euro pentru 50 de masini de teren

Duminica, 02 Mai 2010, ora 23:33
3271 citiri
BNR: 1,25 mil. euro pentru 50 de masini de teren

Banca Nationala a Romaniei (BNR) va organiza in 16 iunie o licitatie deschisa pentru achizitionarea in leasing operational a 50 de autoturisme de teren, pentru care va aloca din surse proprii 1.250.000 de euro, fara TVA, informeaza Newsin.

Durata contractului sau termenul pentru finalizare este de 48 de luni incepand de la data atribuirii. Potrivit anuntului de participare publicat pe Sistemul Electronic de Achizitii Publice, se solicita o garantie pentru participare de 23.000 euro, precum si o garantie de buna executie a contractului de 5% din valoarea acestuia, fara T.V.A.

De asemenea, cei care doresc sa participe la licitatie trebuie sa prezinte declaratii bancare corespunzatoare sau, dupa caz, dovezi privind asigurarea riscului profesional, bilantul contabil pe anul 2009, precum si cifra de afaceri pe ultimii trei ani.

Termenul limita pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 11 iunie, ora 10:00, iar termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 15 iunie, ora 14:00.

Se va alege oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic (pretul ofertei - 90%; costuri functionare - 10%). Perioada minima pe parcursul careia ofertantul trebuie sa isi mentina oferta este de 60 de zile (de la termenul limita de primire a ofertelor). 

#bnr, #de, #leasing, #licitatie, #masini, #operational, #teren , #stiri BNR