Bancile ar putea aduce la capital cel mult un miliard de euro

Duminica, 17 Mai 2009, ora 19:55
1104 citiri
Bancile ar putea aduce la capital cel mult un miliard de euro

Testele de stres realizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR) pe baza datelor financiare de la sfarsitul anului trecut indica o nevoie de capital suplimentar pentru bancile comerciale de cel mult un miliard de euro, odata cu majorarea, in luna septembrie, a limitei de solvabilitate de la 8% la 10%.

"Testele de stres au fost realizate pe indicatorii financiari de la finele lui 2008 si cu o metodologie usor modificata, pe care au negociat-o cu Fondul Monetar International, dar tot dupa cifrele din standardele romanesti de contabilitate. Noi vrem ca solvabilitatea sa fie calculata potrivit standardelor internationale, asa cum se intampla peste tot.

Pana in septembrie, cand, cel mai probabil, va intra in vigoare limita de 10% (pentru solvabilitate - n.r.), lucrurile se mai pot schimba", au declarat pentru Mediafax surse din piata bancara. 

Potrivit acestora, BNR a inceput discutiile cu fiecare banca in parte, dar nu a furnizat scenariul macroeconomic care a stat la baza testelor de stres pentru calculul ratei de adecvare a capitalului (solvabilitate - rapotul dintre fonduri proprii si active ponderate in functie de riscuri), mentionand doar ca acestea au fost datele convenite cu FMI.

"Au acceptat unele derogari de la practica uzuala, cum ar fi includerea in totalitate a imprumuturilor subordonate in calculul solvabilitatii. Ne-au spus ca, daca s-ar aplica imediat regula solvabilitatii de 10% pe datele financiare din decembrie, necesarul de capital suplimentar la nivelul sistemului ar fi sub un miliard de euro", au completat sursele citate. 

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat recent ca rezultatele testelor de stres nu vor fi publicate in mod individual, pentru a nu fi intepretate eronat de piata.

Uniunea Europeana (UE) va incepe, pana in luna septembrie, sa aplice teste de stres pentru a analiza comportamentul sistemului bancar, dorind sa verifice astfel capacitatea institutiilor de credit de a face fata crizei economice si daca acestea dispun de suficient capital. 

BNR s-a angajat, atat in acordul cu FMI, cat si in cel semnat cu Uniunea Europeana, sa determine necesarul de capital suplimentar pentru bancile comerciale, pe baza testelor de stres, astfel incat sa se asigure ca rata de solvabilitate a fiecarei institutii va fi mentinuta peste 10%, nivel cu doua puncte procentuale peste limita minima legala in vigoare, de 8%.

Potrivit acordului cu FMI, testele de stres vor fi aplicate tuturor bancilor care au o cota de piata pe active de peste 1%, precum si institutiilor de credit mai mici, selectate pe baza calitatii si vulnerabilitatii portofoliilor de credit, evolutia imprumuturilor neperformante in ultimul an si rata actuala a solvabilitatii.

"Din cate am inteles, testele de stres au fost aplicate pentru toate bancile romanesti", au precizat sursele.

Intelegerea cu FMI stabilea ca banca centrala va lua in calcul pentru testele de stres doua scenarii, respectiv cadrul macroeconomic avut in vedere in acordul cu FMI, dar si o varianta mult mai pesimista in ceea ce priveste cresterea economica si cursul de schimb, si cele mai recente date disponibile cu privire la situatiile financiare ale bancilor si companiilor, pentru a prognoza evolutia bilanturilor bancilor in cele doua scenarii.

BNR va utiliza propriul model macroeconomic pentru determinarea evolutiei celorlalti indicatori macroeconomici principali.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

A fost inventat softul care ghicește dacă un angajat e gata să-și dea demisia. Cum ar putea utiliza patronii rezultatele
A fost inventat softul care ghicește dacă un angajat e gata să-și dea demisia. Cum ar putea utiliza patronii rezultatele
Patronii îngrijoraţi de fluctuaţia angajaţilor sau care îşi pun întrebări despre perioada de timp în care o persoană recrutată va rămâne la noul ei loc de muncă ar putea conta, în...
Mark Zuckerberg anunță o schimbare majoră în aplicațiile WhatsApp, Facebook și Instagram
Mark Zuckerberg anunță o schimbare majoră în aplicațiile WhatsApp, Facebook și Instagram
Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a anunțat recent o actualizare majoră în toate platformele sociale ale companiei Meta, inclusiv WhatsApp, Facebook, Instagram și Facebook Messenger....
#BNR, #banci, #FMI, #UE, #teste, #stres , #stiri BNR