ANEIR: exporturile romanesti rezista la un curs de 3,6 lei/euro

Marti, 05 Aprilie 2011, ora 14:49
1477 citiri
ANEIR: exporturile romanesti rezista la un curs de 3,6 lei/euro

Exporturile romanesti vor rezista la o eventuala apreciere a monedei nationale, chiar in cazul unui curs de 3,6-3,8 lei pentru un euro, daca aceasta se va realiza printr-un proces lent, si nu unul abrupt, cum s-a intamplat in ultima perioada, a declarat Mihai Ionescu, secretar general al ANEIR, anunta NewsIn.

"Cred ca, in conditiile schimbarilor pozitive din economie, am putea asista la o apreciere a monedei nationale pana in 2015, respectiv un curs valutar de 3,6-3,8 lei pe euro, dar nu in maniera in care s-a intamplat in ultima perioada. Noi, ca exportatori, ne dorim o stabilitate in ceea ce priveste aprecierea pe termen lung, printr-un proces de adaptare, nu brusc", a spus Ionescu.

El a adaugat ca prognozele cursului se plaseaza la valoarea de 3,6-4.1 lei/euro pentru anul 2015.

Secretarul general al Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR) a mai adaugat ca, in timpul recesiunii, exportatorii si importatorii au stabilit o marja de 4,1 lei/euro pentru export si 4,3 lei/euro pentru import, recunoscuta pe piata, ceea ce a sustinut cresterea exporturilor din ultima perioada.

"Noi am transmis deja un mesaj BNR, ca nu agream astfel de prabusiri de curs", a explicat Mihai Ionescu.

Secretarul general al ANEIR a mai spus ca modul in care vor evolua exporturile depinde si de evolutia preturilor la utilitati. In ceea ce priveste o eventuala depreciere a leului pana la un curs de 5 lei/euro, Ionescu a explicat ca nu este in favoarea exportatorilor si a importatorilor, din cauza decalajelor mari de timp la incasare.

#aneir, #curs valutar, #euro, #export romanesc , #stiri BNR